Logica lui Bolojan

Au înflorit cireșii, au fost tăiați și s-au făcut cărți din ei!
Suveraniștilor, Guru s-a dat cu intelectualii și vă cere sacrificiul suprem: CITITUL!
Acum să vedem dacă a fost iubire sau au fost doar urlete.

Chuck Norris a reușit să numere până la infinit de două ori.
Eu am reușit să depășesc limita de 5.000 de prieteni pe Facebook, deși două AI-uri mă asigură că este imposibil.

Dacă ne-am împrumutat ca să spargem banii la mall, să nu ne trezim că plătim nota cu companiile strategice. Grecia a trecut deja prin asta: Portul Pireu în 2016, 14 aeroporturi regionale concesionate pentru 40 de ani și compania feroviară TrainOSE în 2017, 67% din Portul Salonic în 2018. Privatizările au făcut parte din programele de ajustare și asistență financiară.
Portugalia, după ce a cerut ajutor financiar în 2011, a accelerat privatizările: EDP și REN în 2011-2012, ANA, operatorul aeroporturilor, în 2013, apoi CTT, poșta portugheză, în 2013. Programul prevedea explicit privatizări în energie, transporturi, comunicații și asigurări, iar 5 miliarde de euro din încasări erau destinate reducerii datoriei.
Când depinzi de următorul împrumut ca să-ți plătești facturile, pierzi și din libertatea de a spune „nu”. Să nu ajungem într-o zi să ni se explice că trebuie să cedăm controlul Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, CEC Bank, Portului Constanța sau unor aeroporturi pentru că „nu mai există alternativă”.
Când pierzi controlul asupra lor, nu pierzi doar dividende. Pierzi și o parte din independența economică a României și din capacitatea ei de a decide singură.
Noi stim deja cum e, am dat pe nimic alte companii strategice si profitabile ca sa intram in UE…

Follow me