Texte

Mircea Lucescu

„Găsește ceea ce iubești și lasă-l să te omoare.” – Charles Bukowski

Medicii i-au recomandat să nu zboare la Istanbul pentru meciul decisiv Turcia – România.

Poate că ar mai fi trăit, dar Mircea Lucescu nu vedea niciun sens în a trăi fără fotbal.

„Când medicii mi-au spus că pot continua să antrenez, m-am concentrat pe ce trebuie să fac… Nu sunt în cea mai bună formă, dar insist: nu puteam să plec ca un laș.”

“Trebuie sa fac”, stia ca e menirea lui. Așa e, nu a plecat ca un laș. A plecat ca un erou. A dat totul ca să încerce să ne facă iar fericiți.

Pentru că sunt oameni care își prelungesc viața evitând tot ce îi poate răni și oameni care își dau viața, puțin câte puțin, pentru ceea ce îi definește. Iar între aceste două feluri de a trăi stă, de fapt, diferența dintre a fi prezent și a conta.

Toți vom muri. La final, nu rămâne cât ai trăit, ci unde ai fost când a contat. Iar el a fost acolo mereu, in teren sau la marginea lui, cu România în spate!

Antreprenori ieseni

Ca mulți dintre ieșeni, nu m-am născut în Iași. Asta ar fi fost o întâmplare. Pentru unii dintre noi, Iașul a fost o alegere. Am ales să venim aici. Și, fie că ne-am născut aici sau nu, deși în alte locuri se trăia mai bine, am ales să rămânem.

E clar că ne leagă ceva de locul ăsta. Nu doar orașul, ci și antreprenoriatul. Cu bune, cu rele, cu perioade în care a mers și cu perioade în care ne-am întrebat dacă mai are sens.

La Iași s-a făcut Unirea, rezultatul unor oameni care au înțeles că, separat, fiecare e limitat, iar împreună pot schimba direcția.

Ca antreprenori, ar trebui să fim mai uniți, pentru că avem aceleași provocări. Toți am trecut prin momente în care nu aveam răspunsuri. Toți am avut zile în care părea că nu mai iese nimic. Și, de cele mai multe ori, nu ne-au lipsit banii, ci omul potrivit la momentul potrivit. O recomandare, un contact, dn sfat dat la timp, de la cineva care a făcut, nu doar a citit.

Iașul nu crește din ce face fiecare pe cont propriu. Crește din cât de bine reușim să ne legăm unii de alții. Din cât de des alegem să ne ajutăm, chiar și atunci când nu avem nimic de câștigat pe termen scurt.

Dacă unul dintre noi reușește, nu pierdem noi, ceilalți. Câștigăm un exemplu, un partener, o ușă care poate fi deschisă și pentru noi.

Așa că poate nu trebuie să schimbăm lumea mare. Poate e suficient să începem aici, între noi.

Multumesc Comunitatea Antreprenoriala Atipic pentru ca ne da ocaiza să fim puțin mai uniți, puțin mai deschiși, puțin mai dispuși să ne ajutăm.

Când m-am făcut antreprenor

Când m-am făcut antreprenor, acum 20 de ani, m-am făcut pentru că puteam câștiga cât voiam eu. După câteva luni, se pare că voiam 200 de dolari! Pentru că atât câștigam.

Ce, 200 de dolari pe lună nu sunt bani? Păi ce poți să faci cu 200 de dolari? Mai pui 800 și plătești facturile pe o lună la servere.

Când eram angajat, mă enerva că aveam salariu fix. M-am făcut antreprenor ca să nu mai am. Am renunțat și la fix, și la salariu. Dar, după câteva luni, cine lua 2.000 de dolari pe lună? Nu eu! Un angajat de-al meu.

Dar măcar aveam libertatea. Uram zilele de luni. Voiam ca toate zilele să fie ca sâmbăta. Am reușit. Am făcut și sâmbăta zi lucrătoare.

Dar măcar nu mai aveam șef! Aveam șefi: ANAF, clienți, furnizori, bănci și o contabilă crizată.

Nu aveam bani, nu aveam timp, nu aveam energie. Dar măcar aveam prieteni care mă susțineau și mă încurajau. Mă încurajau să mă las: „Tu nu vezi că nu merge?”, „Muncești ca prostu’”. Doar un antreprenor poate să înțeleagă un alt antreprenor.

Primii ani de antreprenoriat sunt îngrozitor de grei. După nu mai sunt grei! Sunt foarte grei. Doar că începi să te obișnuiești…

Lumea nu s-ar mișca fără antreprenori. Tot ce avem azi există pentru că unii au riscat bani, timp și, uneori, sănătate, ca să construiască ceva.

O țară fără mulți antreprenori este o țară săracă. Comunismul nu a funcționat și nu va funcționa niciodată, pentru că nu permite antreprenoriatul.

Nu știu să scrie corect în limba română dar critică România

Tocmai cei care nu știu să scrie corect în limba română sunt primii care critică România și au impresia că cineva le-a luat ce li se cuvenea. Ei nu cunosc limba țării lor, dar se dau cei mai patrioți.

România le-a dat învățământ gratuit. Nu s-au folosit de el, dar se plâng că nu au posibilități și că ar merita mai mult. Așteaptă ca totul să pice din cer sau de la un tătuc. Tocmai că niște analfabeți funcționali pot trăi normal dovedește că România este o țară bună.

România stă rău? În comparație cu cine? Hai să ne uităm în regiune. Ce ne așteptăm, să fie o oază de prosperitate? Totuși, este cea mai puternică militar și economic din regiune.

Stăm rău față de Germania sau Japonia? Avem noi respectul pentru muncă și eficiența lor? Când vine vorba de muncă, avem urări ca „serviciu ușor” și „timpul trece, leafa merge”. Asiaticii vin la noi și muncesc de rup, iar pentru ei România pare un rai.

Stăm mai rău decât evreii sau țările nordice? Avem noi respectul pentru școală pe care îl au ei? Noi ne lăudăm cu „școala vieții” și avem manelele mereu în trending pe YouTube.

Stăm rău față de vestul Europei? Acum 100 de ani noi aveam bordeie în pământ, ei aveau imperii. Mulți au industrii de top, cu specialiști, iar noi suntem în top la analfabeți funcționali și la cele mai puține cărți cumpărate.

Ne plângem de corupție? Șpaga cine o dă? Ființele nonumane ale lui Georgescu sau tot românii?

Ne plângem de politicieni? Sunt aleșii noștri! Cine a votat 35 de ani PSD? Cine votează în continuare primari care nu fac nimic? Cine spune „a furat, dar a și făcut”? Cine așteaptă să „ne dea statul”? Ciolacu a prăduit bugetul, iar românii l-au pus șef la CJ Buzău.

Am avut noroc ca ne-am nascut aici. Ne puteam naste in Africa, America de Sud sau Asia centrala…

România nu te ține pe loc. Te țin obiceiurile tale. Țara asta va fi exact atât de bună cât suntem noi de serioși.

Ideile sunt ca flatulentele

“Am o idee de afaceri!”

Excelent, dar hai să fim sinceri: ideile sunt ca flatulențele. Toți le avem, apar din senin, iar fără execuție bună cam atât valorează. Ba chiar, cu o execuție proastă, te faci de râs cu amândouă, dar flatulența e mai bună; măcar nu pierzi timp și bani.

O să fii încurajat cu “ce idee bună”. Frumos, dar afacerea trăiește din bani, nu din încurajări.

Cine bagă bani în ideea aia? Sunt unii care se așteaptă ca ei să vină cu ideea, iar alții cu banii. Iar la eșec, ei să piardă doar ideea, iar ceilalți să piardă banii. Primele validări nu sunt like-uri, ci bani adevărați. Dacă nimeni nu scoate portofelul, ai o poveste, nu un business.

O idee îți dă doar startul. Nu e suficient să ai una singură. Ca să supraviețuiască ideea principală, trebuie să generezi mereu alte sute: unele o ajută, altele o rescriu, majoritatea mor rapid și e în regulă. Un business sănătos nu e scânteia inițială, e fabrica de scântei.

Antreprenoriatul înseamnă obsesie pentru client și produs. Mii de ajustări mici, test după test, feedback dur, nopți pierdute. Execuția nu e un foc de artificii, e uzură zilnică, un maraton fără linie de finish. Dacă rămâi singur, te sufocă. Capitalul social bate capitalul financiar. Oameni buni lângă tine valorează mai mult decât banii din cont. Reputația, colaborările, informația fac diferența. Și da, e nevoie și de noroc, dar norocul vine la cei care încearcă.

O idee fără execuție e ca bărbatul care zice “câte femei aș fi putut avea dacă nu mă refuzau”.

Toată lumea vrea să fie antreprenor

Până încep sacrificiile.

9 din 10 afaceri mor în primii 3 ani.

Nu pentru că ideile sunt proaste, ci pentru că drumul e dureros.Pentru că echilibrul între viață personală, muncă și somn există doar în poveștile spuse de oameni care n-au construit niciodată nimic real.

În lumea adevărată, antreprenoriatul înseamnă presiune constantă, stres, decizii grele, bani care se duc mai repede decât vin și zile în care îți vine să renunți. Și nu, munca nu e cea mai grea parte.

Singurătatea e. Pentru că tu răspunzi pentru tot.

Nimeni nu te va încuraja. Dimpotrivă — mulți te vor descuraja, nu pentru că n-ai rezultate, ci pentru că simpla ta încercare le amintește că ei n-au avut curajul.E mai ușor să te tragă înapoi decât să-și confrunte propriile alegeri.

Le e frică de reușita ta.

Antreprenoriatul nu e despre lux sau independență – cel puțin nu la început.

Este despre reziliență, disciplină și capacitatea de a învăța din eșecuri. Despre a te ridica din genunchi, de fiecare dată, chiar dacă doare al naibii de tare.

Ți-au vândut visul cu laptopul pe plajă și cafeaua la răsărit.Realitatea? Muncești triplu, dormi cu griji, mănânci pe fugă și trăiești cu o anxietate care nu dispare nici în weekend.

Așa că, înainte să-ți scrii „CEO” pe cărțile de vizită, întreabă-te: cât de tare poți fi lovit… și totuși să te ridici? Dacă nu știi încă, nu e momentul tău!

business vs politic

Oricât ne-am strădui în business, oricât ne-am face temele, tot suntem la mâna unora care conduc țara ca pe o cârciumă falimentară. Suntem guvernați de analfabeți financiar, incapabili să gândească în termeni economici, care habar n-au ce înseamnă predictibilitate sau responsabilitate. Singurul moment când își amintesc de mediul de afaceri e atunci când vin să mai stoarcă niște bani.

Alegătorii trebuie să se trezească: politicienii nu „dau” pensii. Nu ei pun pâinea pe masă. Pensiile, investițiile, drumurile și spitalele nu vin din panglicile lor, ci din munca și taxele celor care chiar produc ceva. Din business.

Dar adevărul e că politicienii distrug sistematic mediul privat, iar oamenii de afaceri tac mâlc – nu se implică, nu ripostează, nu pun presiune. Și atunci își merită soarta.

Când ai un mediu economic sănătos, ai buget, ai bani pentru sănătate, apărare, educație. Fără economie, toată țara crapă.

Iar ce urmează nu sună bine. Dacă iese Nicușor, vin ani grei. Dacă iese Simion, vin ani și mai grei – și mai periculoși. Impactul e inevitabil.

Ciolacu? A fugit de la guvernare după ce a aruncat cu pomeni electorale și a crescut pensiile ca să cumpere voturi, îndatorând România până la gât. A vrut să fugă încă din decembrie, acum a reușit. Iar acum, că a ieșit din cursă candidatul puterii, încep să apară „din senin” adevărurile: că bugetul nu mai ține, că vin tăieri, că se strică tot.

Companiile vor resimți primele șocul: cursul explodează, dobânzile urcă, taxele vor crește, consumul scade. Puterea de cumpărare e din ce in ce mai mica – iar statul se va întoarce, ca de obicei, spre cine produce: să ia și mai mult.

Și dacă avem ghinion, ne vom lovi de un combo de coșmar: mai întâi o criză locală fabricată de incompetenți, apoi una globală care va găsi România fără rezerve, fără strategie și fără conducători

Copiii si banii

Copiii au un buget al lor, dar e gestionat de tine. Încă de mici, copiii sunt expuși tentațiilor: jucării, dulciuri, aplicații sau haine „la modă”.

Cheltuiesc cu ușurință, pentru că nu înțeleg valoarea banilor (fi-miu credea ca bancomatul iti da cati bani vrei) – nu știu cât de greu se câștigă și nici ce înseamnă să alegi între dorințe și nevoi.

Cum ar fi ca o parte din acel buget sa fie gestionat de ei si sa te si asculte, sa faca anumite sacrini in schimbul banilor. I-ai pacali, dar ei cred ca fac o “afacere buna”.

O metodă eficientă de a-i învăța responsabilitatea este să le oferi o sumă fixă de bani , în schimbul unor activități sau sarcini: ordine în cameră, ajutor în gospodărie, grijă față de lucrurile personale etc.

Ce învață astfel:

• Munca aduce recompensă – înțeleg că banii nu vin „din senin”, ci sunt rezultatul unui efort. (Fiul meu, când era mai mic, credea că bancomatul îți dă câți bani vrei…)

• Planificare și prioritizare – când cheltuie din propriii bani, încep să-și pună întrebări: „Chiar am nevoie de asta?”, „Dacă o cumpăr acum, îmi mai ajung banii pentru ce-mi doresc cu adevărat?”

• Răbdare și economisire – dacă își doresc ceva mai scump, pot fi învățați să economisească. Este un exercițiu valoros de autocontrol și motivație.

• Consecințe – dacă nu își respectă promisiunile sau nu se implică, pot pierde temporar „privilegiul” de a gestiona bani. Nu este o pedeapsă, ci o lecție despre responsabilitate și alegeri personale.

Pe măsură ce cresc, pot înțelege și noțiuni precum investiții, dobândă sau riscuri financiare.

Semnatura olografa

De fiecare data cand cineva imi cere sa semnez olograf si sa scanez ….in anul 2025, imi iau pixul de om serios si semnez.

Nu eu am inceput cu mistourile..

Proștii de pe internet

La început, internetul era un spațiu elitist — puțini auziseră de el. Era scump, iar proștii nu și-l permiteau. Conținea doar text, iar proștilor nu le place să citească. Nu era intuitiv, așa că aceștia nu reușeau să înțeleagă cum funcționează.

Încet-încet, toate aceste bariere au căzut, iar proștii au început să apară din ce în ce mai mulți pe internet. Inițial, păreau inofensivi: lăsau comentarii stupide, dădeau like la tot ce strălucea și distribuiau prostii. Dar ceva s-a schimbat.

În viața reală, când un prost spunea o prostie, era rapid corectat — de familie, de prieteni, de un vecin mai înțelept, de societate. Online, însă, lucrurile stau diferit. Aici, prostul nu doar că nu este contrazis, este susținut. Se adună împreună cu alți proști, formează grupuri, bule și comunități. Se validează reciproc, își dau dreptate și se încurajează unul pe altul, simt că, în sfârși, contează și ei. Astfel, dintr-odată, prostul nu mai este rușinat, iar prostia devine dominantă și începe să dicteze totul.

Internetul le oferă anonimitate, iar asta e exact ceea ce le trebuie: un loc unde să-și verse frustrările acumulate într-o viață în care n-au avut niciodată curajul să spună lucrurile în față, de teamă să nu suporte consecințele.

Prostul are două resurse inepuizabile: timp și gură mare.

Acesta este primul meu text la care nu o să se atace nimeni, pentru că prostul nu recunoaște niciodată că e prost.