De fiecare data cand cineva imi cere sa semnez olograf si sa scanez ….in anul 2025, imi iau pixul de om serios si semnez.
Nu eu am inceput cu mistourile..
Proștii de pe internet
La început, internetul era un spațiu elitist — puțini auziseră de el. Era scump, iar proștii nu și-l permiteau. Conținea doar text, iar proștilor nu le place să citească. Nu era intuitiv, așa că aceștia nu reușeau să înțeleagă cum funcționează.
Încet-încet, toate aceste bariere au căzut, iar proștii au început să apară din ce în ce mai mulți pe internet. Inițial, păreau inofensivi: lăsau comentarii stupide, dădeau like la tot ce strălucea și distribuiau prostii. Dar ceva s-a schimbat.
În viața reală, când un prost spunea o prostie, era rapid corectat — de familie, de prieteni, de un vecin mai înțelept, de societate. Online, însă, lucrurile stau diferit. Aici, prostul nu doar că nu este contrazis, este susținut. Se adună împreună cu alți proști, formează grupuri, bule și comunități. Se validează reciproc, își dau dreptate și se încurajează unul pe altul, simt că, în sfârși, contează și ei. Astfel, dintr-odată, prostul nu mai este rușinat, iar prostia devine dominantă și începe să dicteze totul.
Internetul le oferă anonimitate, iar asta e exact ceea ce le trebuie: un loc unde să-și verse frustrările acumulate într-o viață în care n-au avut niciodată curajul să spună lucrurile în față, de teamă să nu suporte consecințele.
Prostul are două resurse inepuizabile: timp și gură mare.
Acesta este primul meu text la care nu o să se atace nimeni, pentru că prostul nu recunoaște niciodată că e prost.
„Ai slăbit? Dar ce-ai pățit?”
La români, dacă reușești să slăbești, apare imediat bănuiala că ai suferit de vreo boală. După ce lămurești „problema”, urmează inevitabilul:
„Ah, să nu mai slăbești, că nu-ți stă bine.”
Suntem atât de obișnuiți cu supraponderabilitatea, încât nu mai știm cum arată normalitatea. Unii cred că singurul beneficiu al slăbitului este „să arăți bine”, uitând de sănătate, de energie și de moralul ridicat pe care ți le oferă un corp în echilibru.
De multe ori, atunci când o persoană începe să facă sport, apare un nou tip de recompensă: dopamina. Iar asta o face, treptat, să renunțe sau să reducă viciile din care înainte își lua doza zilnică de plăcere — mâncat în exces, fumat, scrolling compulsiv sau alcool. Mișcarea devine sursă de echilibru, nu doar de efort.
Apoi vine replica familiară: „Și eu vreau să slăbesc…”, urmată, inevitabil, de o listă de scuze sau de povestea unui eșec pasiv:
„Am încercat, dar nu am reușit.”
Românii vor să dea jos, în trei luni, kilogramele pe care le-au acumulat în zeci de ani. Sau caută soluții-minune prin care să evite efortul.
Prea mulți români își caută fericirea în lucruri aflate la baza piramidei lui Maslow — iar mâncarea este unul dintre ele. Am trecut prin comunism, când mâncarea era rară (da, băi, suveraniștilor), deci valoroasă, dar am rămas cu acele obiceiuri de a mânca fără măsură de sărbători și de a transforma congelatorul într-un buncăr alimentar.
Prea mulți părinți își arată iubirea față de copii îndopându-i.
Prea mulți români consideră orele de educație fizică inutile și caută orice pretext ca să le evite — iar mai târziu, când devin adulți și încep să aibă probleme, descoperă brusc sportul.
Dar nu e prea târziu.
Schimbarea începe cu mici decizii zilnice — nu cu diete extreme sau abonamente scumpe la sală, ci cu respect pentru propriul corp. Cu un „nu” spus poftei de moment și un „da” spus mișcării, chiar dacă e doar o simplă plimbare. Cu înțelegerea faptului că sănătatea nu e un moft, ci o formă de respect față de tine și față de cei care țin la tine.
Te-ai dus la muncă și azi? Felicitări!
Ești un bun român — statul are nevoie de banii tăi munciți din greu. Dacă nu i-i dai, te execută imediat. Statului îi plac banii tăi.
Pentru că Statului nu-i plac banii nemunciți. Statul apreciază munca și, fiind în slujba cetățeanului, ne-o lasă nouă pe toată.
Cum adică să luăm bani gratis din PNRR? Asta ar însemna ca Statul să muncească pentru noi. E complicat: trebuie scrise proiecte, făcute dosare. Și am zis dosare, nu m-am referit la cele penale.
Ce dacă se pierd miliarde de euro? Nu-i problemă — n-a fost niciodată. Punem noi la loc, din taxele și contribuțiile noastre. Din salariile tăiate și prețurile mărite.
Așa că nu uita să-ți pui ceasul și mâine dimineață. Să te duci la job. Și ai grijă să nu greșești — pentru greșelile tale vei plăti.
E totuși bine că mai ai un job. Unii nu-l mai au. Alții, în schimb, au același job de zeci de ani și-l vor păstra — cel de politician.
Și nu uita să tai din cheltuieli. Să le explici copiilor de ce “nu ne mai permitem.”
Iubește-ți dușmanii
Ai dușmani? Atunci înseamnă că exiști. Că te-ai ridicat. Că ai făcut destul încât să deranjezi.
Respectă-i. Ei au curajul să-ți spună în față că nu te plac. Nu se ascund, nu joacă teatru. Sunt sinceri, direcți și au suficientă încredere în ei încât să nu caute validarea nimănui.
Și știi ceva? Tocmai asta îi face valoroși.
Am fost în destule conflicte, cu oameni cu care nu ne suportam reciproc. Dar ne-am respectat.
„Ne-am făcut zdrențe, dar nu ne-am jignit.”
N-a fost nimic personal — doar poziționări diferite în momente tensionate. Tocmai de aceea, unii dintre ei mi-au devenit prieteni.
Pentru că rivalitatea sinceră e mai sănătoasă decât prietenia falsă.
Dușmanul te împinge înainte. Te face mai ascuțit. Mai atent. Mai bun.
Vrei să-l depășești? Ridică-te. Învață. Evoluează. Fii mai puternic decât el.
Un dușman adevărat e cineva de nivelul tău.
Cei de sub tine nu sunt dușmani — sunt doar hateri. Frustrați care latră de jos, sperând să-i bagi în seamă.
Dușmanul te avertizează. E semnalul de pericol sincer. Știi cu cine ai de-a face. Știi de cine să te păzești.
Dar cei mai periculoși nu sunt dușmanii.
Sunt cei care se prefac prieteni. Cei în fața cărora îți lași garda jos. Cei cărora le spui din secrete. Zâmbesc frumos… și la prima ocazie, îți înfig cuțitul în spate.
Antreprenorii și vorbitul în public
Antreprenorii și vorbitul în public
„Ah, nu am timp acum”, „Ah, dar mie nu-mi place”. Supriză: nimănui nu-i place. Pentru că atunci când o faci, devii vulnerabil și ești judecat. Ți se pare asta o problemă? Când ești antreprenor, trebuie să treci peste multe obstacole, multe dintre ele mult mai complicate.
Chiar este atât de greu să vorbești despre tine și despre visurile tale? Vrei adevărul? Știi că nu ești suficient de bun — și asta este un mindset greșit. Fugi de probleme în loc să le rezolvi. Cu acest mindset, nu vei ajunge departe în business.
Astăzi, oricine poate să își ia o mașină, să producă ceva, să facă un site, să intermedieze. Dar în business, trebuie să știi să vinzi ceea ce ai de vândut.
Și tu refuzi să vinzi cel mai valoros activ al companiei tale: pe tine! Apariția ta publică, care va fi stângace la început, dar care se va îmbunătăți, te va ajuta să atragi clienți, investitori și să-ți construiești o rețea de networking.
În business, contează mai puțin ce vinzi, și mult mai mult pe cine cunoști.
Luptă pentru visurile tale sau vei ajunge să lupți pentru visurile altora!
Eroul suveranist
Acest brav român poartă astăzi tristețea unui steag tricolor uitat în bătaia vântului.
Căci împreună cu fratele său de sânge și suflet, un alt vrednic fiu al neamului nostru străvechi, a participat cu mândrie și speranță la un podcast izvorât din inima pură și nepătată a României eterne.
Au sorbit împreună dintr-o sticlă cu licoare sfântă, vin curat românesc, născut din struguri dulci precum cântecul doinelor noastre și crescuți pe ogorul fertil și sfânt al pământului moștenit din moși-strămoși.
Dar, din păcate, glasul lor, asemenea unei doine cântate în pustiu, nu a ajuns la urechile și inimile românilor, căci podcastul lor n-a primit nici măcar o singură vizualizare.
Române, frate drag, nu lăsa acest apel să cadă ca lacrima neamului pe obrazul țării. Dă un like și arată că ai suflet românesc!
Follow me