și vezi că este microintreprindere, chiar și după ce scade plafonul/
Zoso si industria laptelui
În lumea lui Zoso, laptele ar costa 1 leu la fermă. E sigur pe el, nu dă o căutare pe Google să vadă că nu găsești sub 1,5 lei și e convins că e mai deștept decât Romalimenta, organizație formată din oameni care lucrează în industria alimentară de o viață, dar care nu au atins nivelul de iluminare si să ajungă blogeri ca Zoso.
El este revoltat că laptele ajunge la 5-7 lei pe litru în hypermarket. O sa vedeti cam acelasi preturi si in alte magazine, chiar si in cele de producator, deci nu hypermarket-urile cresc preturile.
Am învățat pe pielea mea cum funcționează această industrie, fiind în Consiliul de Administrație la Bonas.
1 leu per litru ar fi un preț posibil dacă laptele ar fi apă chioară. Dar cât ar costa dacă ar fi, într-adevăr, apă? Apa plată, în hypermarketuri, costă aproximativ 2 lei pe litru (sau chiar 2,65 lei pentru o sticlă de 0,5 litri) – un produs care provine din țeavă, este pus în sticlă fără procesare termică, fără condiții speciale de păstrare și cu un termen mare de valabilitate.
Spre deosebire de apa plată, unde furnizorul materiei prime este și procesatorul, în industria lactatelor furnizorul materiei prime este de obicei diferit de procesator. Astfel, produsul trece prin două mâini, iar ambele părți trebuie să își adauge costurile și să lase loc pentru profit.
Procesarea laptelui nu este simplă. Trebuie să-l transporți (la rece), să-l prelucrezi termic (gaze), să-l ambalezi, să-l ții la frig (curent electric), să-l transporți din nou (la rece) și apoi să (încerci să) îl vinzi rapid!
Pentru că vinzi, nu vinzi, vremea laptelui trece. Chiar dacă l-ai cumpărat cu 1 leu, poți ajunge să-l dai pe 0 lei dacă se strică, și o parte din el sigur se va strica. Acest risc trebuie inclus în prețul final.
Procesezi sau nu, costurile fixe rămân: chiriile, ratele, salariile. Aceste costuri pot fi acoperite doar dacă vinzi suficiente cantități la prețuri suficient de mari. Dacă ai cumpăra laptele cu 1 leu și l-ai vinde procesat cu 2 lei + TVA, ai fi nevoit să vinzi cantități imense doar pentru a-ți acoperi costurile fixe. În această situație, probabil că am rămâne cu doar câțiva procesatori în România.
Apropo de costuri fixe, laptele, spre deosebire de apă, nu are un preț fix – acesta variază foarte mult în funcție de sezon și condiții de producție, făcând viața procesatorilor dificilă. Un exemplu este anul 2022, când mulți procesatori au suferit pierderi semnificative, iar cei care nu au reușit să le acopere, au intrat în faliment.
O altă diferență față de procesatorii de apă este că procesatorii de lactate nu pot supraviețui doar vânzând un singur produs. Trebuie să vândă și brânză, iaurturi și alte produse, fiecare cu propriile costuri și probleme.
În anii 2000, am fost și eu blogger, destul de cunoscut, deși nu la fel de cunoscut ca Zoso. Au trecut zeci de ani, iar el a rămas tot blogger
Nordis
Nordis a luat bani și nu oferă nimic.
Contractele se pot tranzacționa.
Nordis a devenit cryptomonedă.
Buy! To the Moon!
Radu Beligan – intre acte
Actorul Radu Beligan, un om care a citit și memorat foarte mult, a jucat și regizat un număr impresionant de piese. Eram convins că va ști să își povestească și să își regizeze propria carte.
Începe cu o dedicație adresată “copiilor mei”, iar miza crește — omul vrea să lase ceva urmașilor de care să fie mândru.
Știți acele persoane care postează pe Facebook și, la un moment dat, adună postările și fac o carte? Exact asta face și autorul, doar că a adunat ce a scris într-un carnețel. Însă, într-un carnețel, nu ai număr de like-uri sau comentarii, așa că nu ai nicio idee cât de bine îți iese ceea ce faci. Iar el nu o face deloc bine. Nu avem niciun pic de context ca să înțelegem ceea ce este scris, pentru că “postările” sunt datate doar cu zilele săptămânii — “luni-duminică”.
Limbajul este frumos, dar, din păcate, nu transmite nicio emoție — parcă vorbește despre altcineva. Nu spune nimic memorabil. Ca și Cornel Dinu, povestește despre cine s-a întâlnit, dar, spre deosebire de Dinu, el nu se laudă, ci evocă acele persoane pentru a le omagia, așa că poate fi o carte mai puțin plictisitoare pentru “microbiștii de teatru”.
Omul Radu Beligan, acest “monstru sacru” pentru unii, pentru mine este doar un “monstru”.
Când toți intelectualii erau anticomuniști, el era un mare susținător al comunismului, ceea ce l-a ajutat să ajungă în funcții importante.
Nu avem dovezi că a fost informator la Securitate, dar, cum ar zice procurorii, “avem suspiciuni rezonabile”, având în vedere prieteniile sale cu liderii comuniști. Nici după Revoluție nu s-a delimitat de comunism.
Mai mult, s-a afișat constant cu PSD, apogeul fiind atunci când i-a făcut campanie lui Victor Ponta.
Oameni ca el se regăsesc și astăzi în universități și, în general, în tot ce ține de stat — pensionari care, în loc să stea la pensie, rămân la joburi deși nu mai sunt competenți și blochează promovarea tinerilor, tineri care de multe ori le fac munca în locul lor, în timp ce ei iau banii.
Radu Beligan își favoriza actorii din generația lui și îi marginaliza pe cei tineri. A dus la extrem această obsesie și deține recordul de cel mai în vârstă actor (97 de ani), pentru că toți ceilalți s-au retras înainte de a ajunge să uite replicile și să strice spectacolele, așa cum a făcut domnul Beligan
Follow me