Mai vine o confirmare, vorbim despre bani puși pe masă.
Ca români, am făcut ceea ce mulți spuneau că nu se poate: cu o mână de oameni și resurse limitate, am finanțat, am autorizat și am pus în funcțiune fabrici în SUA și Brazilia. Am muncit pentru fiecare autorizație, pentru fiecare linie de producție și pentru fiecare contract
Unii s-au îndoit chiar și de existența acestor fabrici. Probabil li se părea greu de crezut că o companie românească poate produce în SUA și Brazilia. Fabricile există, produc, iar noi vindem deja pe aceste piețe.
Operațiunile din România trebuiau să susțină această expansiune. Exact atunci, agricultura a intrat într-o perioadă cumplită, marcată de insolvențe, falimente și companii ajunse la capătul puterilor.
Agricultura românească funcționează în mare parte pe credit. Fermierul cumpără astăzi și achită abia după recoltă (dacă o are), iar companiile din domeniu trebuie să finanțeze luni întregi întregul ciclu agricol.
Tocmai când sectorul avea cea mai mare nevoie de capital, băncile și ceilalți finanțatori s-au speriat de riscuri. Riscuri care, trebuie să recunoaștem, sunt reale. Statul, în stilul său caracteristic, a agravat situația prin întârzierea subvențiilor și eliminarea facilităților fiscale.
Nici noi nu am fost feriți de lovituri. Am pierdut din valoarea acțiunilor, dar nu am fugit, nu ne-am ascuns și nu ne-am grăbit să vindem atunci când vedeam cât de dificil devenea contextul.
Am făcut exact contrariul: am adus mai mulți bani în companie. Eu și Vlad am ajuns printre principalii creditori ai Norofert, prin împrumuturi acordate cu dobândă de 0%.
Nu spun toate acestea ca să mă plâng. Le spun pentru ca lucrurile să fie foarte clare: atunci când Norofert a avut nevoie de noi, am fost acolo. Ne-am pus banii, numele, reputația și tot ceea ce am putut în această companie.
Așadar, oricât ar specula unii, nu poate fi vorba despre un exit al lui Vlad.
La Bonas, cel mai mare acționar a făcut exit fără mine și m-a lăsat singur (du-te dracu, Vasile!) Din acel moment, plecarea acționarului majoritar a devenit una dintre cele mai mari temeri ale mele în orice companie în care investesc.
La Norofert, mecanismul a fost analizat punct cu punct și discutat în Consiliul de Administrație. Am avut și eu aceeași posibilitate, dacă aș fi dorit să o folosesc.
Dacă Vlad ar fi vrut să iasă din companie, nu ar fi ales să direcționeze către Norofert banii obținuți din vânzarea acțiunilor. Cine vrea să plece ia banii și pleacă. Cine îi pune înapoi în companie continuă să creadă în dezvoltarea ei.
Chiar crede cineva că vom renunța acum? Atunci înseamnă că nu ne cunoaște deloc.
În cei sase ani de când suntem la bursă, am fi putut ieși de multe ori. Nu am făcut-o. Nici macar partial, cand pretul era foarte sus. Am rămas, am investit și am continuat să construim.
Avem cicatrici, dar suntem încă împreună, cu capul sus, și mergem înainte. Continuăm dezvoltarea acolo unde găsim mai multă deschidere , în SUA și Brazilia.
Follow me