statui

Statui cu Adrian Păunescu? De ce să faci statuie cu bufonul regelui? Mai bine facem cu „regele” Ceaușescu..

Statuile ridicate lui Adrian Păunescu sunt la fel de rușinoase ca pensiile speciale acordate torționarilor. Unii au omorât oameni, alții i-au pupat în cur pe cei care au ordonat crimele, iar noi, după zeci de ani, încă îi răsplătim: pe unii cu bani, pe ceilalți cu statui.

Dar, până la urmă, ce pretenții să avem într-o țară în care comuniștii au continuat să conducă și după ce comunismul a dispărut oficial? Cum zice Ada Milea: „Ceaușescu n-a murit / Ne veghează îndârjit / Ceaușescu e o școală / Ceaușescu e o boală”.

Cenaclul Flacăra avea acel aer de rebeliune care îi atrăgea pe tineri, dar era cu voie de la comuniști, iar tocmai aici era eficiența întregului mecanism: propaganda nu mai venea doar prin discursurile plictisitoare ale activiștilor de partid, ci prin muzica, poezie, emoție.

Imediat după Revoluție, când probabil se temea că vor exista și consecințe pentru ceea ce făcuse, Păunescu a ajuns să declare despre el însuși: „Am fost un porc!”. După ce a văzut însă că nu se întâmplă mare lucru și că vechii comuniști se reorganizează foarte bine în noua Românie, și-a continuat liniștit să fie porc și a vrut să fie continuatorul PCR.

A intrat în Partidul Socialist al Muncii, condus de Ilie Verdeț, fost prim-ministru al lui Ceaușescu, a fost ales senator pe listele PSM și ulterior a ajuns chiar în conducerea partidului. Iar PSM a sfârșit, în cele din urmă, prin a fuziona cu PSD. Ce surpriză, nu?

Dacă vrem să păstrăm opera lui Păunescu, să-i citim poeziile. Dacă vrem să înțelegem comunismul, să-l punem în manuale. Dar dacă ajungem să ridicăm statui celor care i-au cântat dictatorului în timp ce alții făceau pușcărie pentru că i se împotriveau, atunci nu ne asumăm trecutul, ci îl cosmetizăm.

Pe soclu ar trebui să-i punem pe cei care au avut curajul să se ridice împotriva dictaturii, nu pe cei care au făcut-o mai frumoasă, mai populară și mai ușor de vândut românilor.