Când România a aderat la EU, deschiderea granițelor pentru oameni nu a adus un val de cetățeni francezi sau germani pe piața locală, ci a accelerat plecarea românilor către Vest.
Odată cu intrarea deplină în Schengen și cu dezvoltarea infrastructurii rutiere, se deschid granițele și pentru mărfuri și apare întrebarea: cum vor „emigra” companiile?
În mod paradoxal, vechile blocaje de la frontiere și costurile ridicate de transport au funcționat ca un scut de protecție pentru economia locală. Fiind complicat și scump să aprovizionezi România din afara ei, multe firme au fost obligate să păstreze aici depozite, stocuri, furnizori și capacități de producție. Odată cu dispariția acestor bariere, dispar și o parte dintre motivele logistice de a rămâne. În noul context, decizia de a produce în România devine o simplă ecuație de oportunitate economică, iar argumentele României nu arată deloc încurajator.
România oferă astăzi un amestec nociv pentru mediul de afaceri: energie scumpă, o taxare ridicată a muncii, o administrație greoaie și un sistem de justiție care nu reușește să protejeze drepturile investitorilor. Peste toate acestea se adaugă cel mai mare inamic al capitalului: impredictibilitatea. Orice investiție pe termen lung devine o loterie, pentru că nimeni nu știe ce taxe, ordonanțe sau obligații fiscale vor apărea peste noapte.
Continuarea pe ZF
Follow me