Știți „Family Guy”, în care acțiunea se oprește des pentru o glumă fără nicio legătură cu acțiunea? Așa se oprește și acțiunea cărții, pentru o poveste sau un citat în franceză.
Pentru că, evident, dacă amesteci romengleză, ești needucat, dar dacă amesteci romfranceză, ești erudit. Coana Chirița ar fi mândră. Regula asta nescrisă a snobismului autohton, domnul Paleologu o aplică fără s-o pună vreodată sub semnul întrebării.
Titlul „Ce ne facem cu atâția proști?” duce cu gândul că lucrurile sunt la prezent și că ar avea și un răspuns. Cartea e scurtă și domnul Paleologu trage de timp: începe cu etimologia cuvântului „prost”, cu sinonime și povestiri. Zic: na, o fi introducerea, dar după ne zice ce ne facem cu atâția proști.
Dar cine citește mult n-a experimentat mult. Și atunci, când vrea să spună ceva despre lume, nu are de unde, așa că împrumută de la alții. Povestește prin personaje. Domnul Paleologu face exact asta, pagină după pagină: filozofi greci, francezi, germani, romani, aruncați într-o găleată și amestecați până nu mai știi cine a zis ce și de ce ți se spune asta acum. Rezultatul nu e erudiție, e o bibliotecă răsturnată pe podea, care e greu de parcurs.
Iar când e vorba de păreri personale, acestea sunt răfuieli cu suveraniștii sau cu cei din perioada când a fost ministru, ori despre faptul că dânsul vrea să scrie cu „î” și „sînt”. Când văd scris așa, parcă citatele multe în franceză nu erau atât de rele, că ele nu aveau „î”.
Așteptările mele erau mari. Aveam în minte felul în care Andrei Pleșu vorbește despre prostie, cu umor și cu observații în care recunoști oameni, situații și, uneori, propriile apucături.
Am urmărit multe podcasturi cu domnul Paleologu, mult mai interesante decât această carte, dar acolo moderatorii îl trag de mânecă atunci când se duce pe câmpiile filozofiei.
Sunt dezamăgit sau poate sunt eu prea prost ca să pot aprecia cartea…
Follow me