„Nu cumva tu mi-ai furat o vilă, o mașină / O urmă de speranță să mai ies la lumină?”
Plătim ca proștii pentru lipsa unui Guvern, pentru orgolii, funcții și lupte de partid.
Ne vorbesc despre principii, responsabilitate și planuri pentru România, de parcă până ieri ar fi guvernat Saddam Hussein, nu tot ei. Tot ei au fost la putere. Tot ei au luat decizii. Tot ei au contribuit la situația în care suntem.
S-a redus deficitul? Felicitări! Felicitări nouă. Am scos cu toții mai mulți bani din buzunar și am acoperit o parte din gaură. Gaura făcută de cine? De Saddam Hussein, desigur.
Reforma? Așa, puțin, de formă. În schimb, s-au „reformat” serios taxele și impozitele. Și s-a tăiat. PSD + PNL + UDMR + USR, toți erați acolo!
Iar alternativa care ni se vinde? Case la 35.000 de euro, benzină la un leu și Țara Calului. Foarte realist!
În situația asta, soluția logică pentru un partid ar fi să se dea la o parte și să-l lase pe altcineva să guverneze. Cine rămâne la guvernare va deconta inevitabil nemulțumirea populației.
Dar cum să plece?
Dacă pleacă, poate nu mai sunt importanți. Poate nu mai prind funcții. Poate ies de tot din politică.
Și atunci ce fac? Ce dracu’ făceau înainte de politică la nivel inalt? În cel mai bun caz, politică la un nivel mai jos. Iar înainte de asta, prea puțin. Pentru unii, politica nu mai este un serviciu făcut țării. Este singurul lor rost, singura lor meserie și singurul loc în care contează.
România nu este moșia niciunui partid. Guvernul nu este proprietatea nimănui. Bugetul nu este pușculița nimănui. Țara asta nu există ca să le ofere lor funcții, sinecuri și relevanță.
Dar, dacă alternativa este să piardă puterea, atunci să se ducă dracu’ tot. Să intrăm în junk, să nu mai fie Guvern, să nu mai fie bugete, să nu mai fie bani. Ce contează, cât timp lor le este bine?
Ca în „El Zorab”: dacă România e a noastră, mai bine o omorâm.
Follow me