July 2026

România are astăzi străzi și piețe care poartă numele unor francezi precum Napoleon al III-lea, Berthelot,…

România are astăzi străzi și piețe care poartă numele unor francezi precum Napoleon al III-lea, Berthelot, Foch, Charles de Gaulle sau Clemenceau.

Pentru că Franța a sprijinit România în momentele în care națiunea noastră își dorea unirea, își apăra pământul sau încerca să-și câștige locul între statele Europei.
Napoleon al III-lea a sprijinit Unirea Principatelor. Generalul Berthelot a contribuit decisiv la reorganizarea armatei române într-unul dintre cele mai grele momente ale existenței sale. Foch și Clemenceau au aparținut taberei victorioase care a creat contextul internațional în care România Mare a devenit posibilă.

În schimb, în perioada comunistă, pe vremea despre care unii cred astăzi că eram „suverani”, „independenți” și „stăpâni la noi acasă”, aveam bulevarde care purtau numele lui Stalin, Molotov, Malinovski și Lenin. Numele unor conducători care ocupaseră România, îi răpise teritorii și îi distrusese libertatea.

Bulevardul Kiseleff a rămas o excepție complicată. A fost general rus și administrator … în timpul unei ocupații țariste. Totuși, a lăsat în urmă reforme concrete și a contribuit la modernizarea Principatelor, dar o facea pentru Rusia, nu pentru România.

Cei care astăzi scuipă spre Franța, spre Europa și spre aliații României ar trebui să deschidă o carte de istorie înainte să deschidă gura. România nu s-a ridicat singură și nu a supraviețuit izolată. A avut prieteni, iar Franța a fost unul dintre cei mai importanți aliați istorici ai României.

La mulți ani, Franța!

România are astăzi străzi și piețe care poartă numele unor francezi precum Napoleon al III-lea, Berthelot,…

S-a vorbit mult despre Moldova. Uneori prea politic. Alteori prea teoretic. Și, de prea multe ori, cu un…

S-a vorbit mult despre Moldova. Uneori prea politic. Alteori prea teoretic. Și, de prea multe ori, cu un pesimism care obosește.

La Conferinta RBL Moldova am discutat despre mediul de afaceri din regiune. Dar, în fond, am vorbit despre ceva mai personal decât atât. Am vorbit despre locul în care unii dintre noi s-au născut, alții au ales să vină și pe care, deși l-am fi putut părăsi, am ales să îl numim acasă.

Am înțeles de unde venea acest pesimism: infrastructura care întârzia de decenii, schimbările fiscale care veneau peste noapte, numeroșii oameni buni pe care i-am crescut și i-am pierdut, proiectele în care am crezut și care s-au blocat, promisiunile auzite de prea multe ori.

De multe ori, ne-am uitat la București sau la Cluj și am văzut diferențele, concentrându-ne doar asupra lucrurilor care ne lipseau. Era normal să facem comparații, dar Moldova nu putea fi definită doar prin ceea ce îi lipsea.

În cadrul acestei discuții, am încercat să ne uităm și la ceea ce aveam deja. Moldova nu a avut niciodată bogății naturale importante, infrastructură dezvoltată sau o poziție geografică favorabilă. Dacă ne uităm în istorie și dacă privim realitatea de astăzi, oamenii au fost și au rămas cea mai valoroasă resursă a Moldovei.

Apropo de istorie, Iașul mai este numit și orașul celor trei Uniri. Este o lecție despre ceea ce se poate întâmpla atunci când oamenii aleg să rămână împreună, să tragă în aceeași direcție și să pună interesul comun mai presus de orgolii, diferențe sau calcule mărunte.

Poate că și astăzi avem nevoie de o unire, dar, de această dată, între noi, între oamenii Moldovei. O unire între antreprenori, universități, administrație, specialiști, investitori și comunitate. Pentru că Moldova nu se poate dezvolta prin eforturi izolate.

Aceasta a fost, cred, miza discuției noastre: cum putem transforma oamenii valoroși ai Moldovei într-o sursă de dezvoltare reală pentru Iași și pentru întreaga regiune, în companii, locuri de muncă, investiții și într-o viață mai bună pentru toți.

Sper că, la final nu am plecat doar cu răspunsuri. Sper că am plecat cu ceva mai valoros: cu mai multă încredere în noi, în această regiune și în forța noastră de a construi împreună.

S-a vorbit mult despre Moldova. Uneori prea politic. Alteori prea teoretic. Și, de prea multe ori, cu un…

După 4 ani consecutivi cu probleme, în agricultură te mai bazezi doar pe tine și pe Dumnezeu! Politicienii…

După 4 ani consecutivi cu probleme, în agricultură te mai bazezi doar pe tine și pe Dumnezeu! Politicienii vorbesc mereu despre importanța agriculturii pentru România, despre „fermierul român”, despre „siguranța alimentară”. Când trebuie să facă ceva concret, taie facilități, întârzie plăți, schimbă reguli, complică legislația și lasă companiile să se descurce singure.

Firmele din agri funcționează aproape exclusiv din banii proprii. Băncile nu mai dau credite. Clienții n-au bani, fermierii trag de fiecare leu, furnizorii așteaptă, iar statul, ca de obicei, te încurcă.

Cele mai lovite sunt IMM-urile românești, cele care țin economia locală în picioare: cumpără din România, angajează oameni în România, plătesc taxe în România și reinvestesc în România. N-au departamente de avocați, n-au acces la finanțări ieftine din grupuri internaționale, n-au puterea de negociere a marilor companii și nu pot muta pierderile dintr-o țară în alta.
Marii investitori străini profită de dezechilibru pentru că sunt mari, capitalizați și sprijiniți de sisteme care funcționează mai bine decât sistemul nostru. Când o firmă românească se sufocă, alta, mai mare, îi cumpără activele ieftin.

Statul e generos doar cu banii altora! Acum doi ani, printr-o OUG, fermierii au fost protejați de executări silite. Dar doar ei. Nu și cei care aveau bani de recuperat de la fermieri, cum a fost cazul Norofert. Pe ăia nu i-a protejat decât Dumnezeu.

Subvențiile de la UE pentru fermieri întârzie pentru că sunt folosite ca să astupe găuri în bugetul României. Facilitatile date de statul român au fost scoase acum câțiva ani. Fermierul, între timp, plătește salarii, motorină, inputuri, rate, furnizori și taxe. Sectorul e blocat pentru că banii nu circulă.

Când IMM-urile românești sunt împinse spre colaps, nu dispare doar o firmă din bilanț. Dispare capital românesc, decizie locală, independență economică.

Și, la final, tot antreprenorul român e făcut vinovat. Că nu s-a descurcat, că nu a rezistat. Dar nimeni nu întreabă câți ani a dus în spate salarii, taxe, datorii, nopți nedormite și promisiuni neonorate de stat.

După 4 ani consecutivi cu probleme, în agricultură te mai bazezi doar pe tine și pe Dumnezeu! Politicienii…

Sper ca, într-o zi, aceste citate să fie postate pe Instagram de fetele îmbrăcate sumar.

Sper ca, într-o zi, aceste citate să fie postate pe Instagram de fetele îmbrăcate sumar.

„Fă acel lucru pe care tot îl amâni. Chiar dacă eșuezi, măcar îl scoți din cap și poți face altceva. Ne mințim că așteptăm momentul perfect. Nu există moment perfect.”

„Cred că diferența dintre cei care câștigă și cei care pierd este felul în care tratează eșecul. Eșecul va veni. Cum spunea Mike Tyson, toată lumea are un plan până își ia primul pumn. După aceea, e haos.”

„Cel mai mare risc este să nu îți asumi niciun risc, să stai în siguranță și să nu faci nimic. Când ajung la bătrânețe, oamenii nu regretă ce au făcut. De cele mai multe ori, se întreabă cum ar fi fost dacă ar fi făcut ceva.”

„Banii trebuie să-ți cumpere timp, nu invers.”

„La bursă contează cifrele și profitul: le-ai făcut sau vorbești degeaba. Poți să îți construiești, prin PR, câte povești vrei. Până la urmă, e matematică.”

Sper ca, într-o zi, aceste citate să fie postate pe Instagram de fetele îmbrăcate sumar.

„Ucraina ne-a furat Basarabia și Bucovina de Nord!” 🛑 Bullshit rusesc.

„Ucraina ne-a furat Basarabia și Bucovina de Nord!” 🛑 Bullshit rusesc.

Asta e una dintre cele mai toxice minciuni pe care propaganda Moscovei le bagă constant pe gât românilor. Și, din păcate, sunt destui care o înghit fără să clipească. Pentru că românii nu își cunosc istoria și nici nu vor să o cunoască.

În 1940, România NU a fost somată de Ucraina. România a fost somată de URSS, cu capitala la Moscova. Nici Ucraina, nici Republica Moldova nu erau state independente. Erau doar republici sovietice, adică provincii din imperiul de la Kremlin. Când URSS s-a spart, în 1991, fiecare a moștenit granițele administrative de atunci, impuse de RUSIA!

A fost o nedreptate istorică grosolană împotriva României? Da. Clar. Au fost românii de acolo abandonați de România? Da! Dar ce pretenții să ai, când România și-a abandonat românii din România, dovadă fiind migrația românilor?

Ce trebuia să facă România în 1991? Să înceapă un război cu Ucraina, ca Rusia? Nu am fost capabili să gestionăm inteligent nici măcar relația cu Republica Moldova, unde avem aceeași limbă și majoritate românească. Ce să fi făcut în Ucraina, când o bună parte dintre românii din țară se opun și azi, absurd, unirii cu frații de peste Prut?

Dacă România ar ridica azi pretenții teritoriale în Est pe motive istorice, cu ce drept ne-am mai opune Ungariei dacă ar cere Transilvania? Deschidem cutia asta periculoasă și ne prefacem că doar noi avem voie să luăm din ea?

Lupta reală a României de azi nu este să redeseneze granițe cu carioca pe hartă. Toate țările vecine au semnat tratate prin care recunosc granițele actuale. Lupta reală este să apere drepturile românilor care trăiesc acum în Ucraina.

Cine uită cine a fost agresorul în 1940, din prostie sau din fanatism, nu e patriot, e fix opusul!

„Ucraina ne-a furat Basarabia și Bucovina de Nord!” 🛑 Bullshit rusesc.