Nordis
Nordis a luat bani și nu oferă nimic.
Contractele se pot tranzacționa.
Nordis a devenit cryptomonedă.
Buy! To the Moon!
Radu Beligan – intre acte
Actorul Radu Beligan, un om care a citit și memorat foarte mult, a jucat și regizat un număr impresionant de piese. Eram convins că va ști să își povestească și să își regizeze propria carte.
Începe cu o dedicație adresată “copiilor mei”, iar miza crește — omul vrea să lase ceva urmașilor de care să fie mândru.
Știți acele persoane care postează pe Facebook și, la un moment dat, adună postările și fac o carte? Exact asta face și autorul, doar că a adunat ce a scris într-un carnețel. Însă, într-un carnețel, nu ai număr de like-uri sau comentarii, așa că nu ai nicio idee cât de bine îți iese ceea ce faci. Iar el nu o face deloc bine. Nu avem niciun pic de context ca să înțelegem ceea ce este scris, pentru că “postările” sunt datate doar cu zilele săptămânii — “luni-duminică”.
Limbajul este frumos, dar, din păcate, nu transmite nicio emoție — parcă vorbește despre altcineva. Nu spune nimic memorabil. Ca și Cornel Dinu, povestește despre cine s-a întâlnit, dar, spre deosebire de Dinu, el nu se laudă, ci evocă acele persoane pentru a le omagia, așa că poate fi o carte mai puțin plictisitoare pentru “microbiștii de teatru”.
Omul Radu Beligan, acest “monstru sacru” pentru unii, pentru mine este doar un “monstru”.
Când toți intelectualii erau anticomuniști, el era un mare susținător al comunismului, ceea ce l-a ajutat să ajungă în funcții importante.
Nu avem dovezi că a fost informator la Securitate, dar, cum ar zice procurorii, “avem suspiciuni rezonabile”, având în vedere prieteniile sale cu liderii comuniști. Nici după Revoluție nu s-a delimitat de comunism.
Mai mult, s-a afișat constant cu PSD, apogeul fiind atunci când i-a făcut campanie lui Victor Ponta.
Oameni ca el se regăsesc și astăzi în universități și, în general, în tot ce ține de stat — pensionari care, în loc să stea la pensie, rămân la joburi deși nu mai sunt competenți și blochează promovarea tinerilor, tineri care de multe ori le fac munca în locul lor, în timp ce ei iau banii.
Radu Beligan își favoriza actorii din generația lui și îi marginaliza pe cei tineri. A dus la extrem această obsesie și deține recordul de cel mai în vârstă actor (97 de ani), pentru că toți ceilalți s-au retras înainte de a ajunge să uite replicile și să strice spectacolele, așa cum a făcut domnul Beligan
Cand intri in Romania
Dacă intri în România ești scanat și verificat, dacă vii cu avionul.
Dacă vii cu drona rusească cu explozibil, ești liber să faci ce vrei/
Consiliul de Administrație de pe AeRO
Când credea că nu mai are bani,găsește 165 de lei. Anul viitor ne extindem!
Osho
L-am descoperit pe Osho (nu mă refer la restaurantul din Primăverii) întâmplător, într-o perioadă în care cumpăram cărți aproape la întâmplare de pe internet, cu dorința de a ieși din bulele mele obișnuite.
Nu îl percep ca pe o figură religioasă în sensul tradițional, ci îl apreciez mai degrabă ca pe un filozof. El aduce în discuție idei care, la prima vedere, pot părea neobișnuite sau chiar absurde, dar, pe măsură ce le dezvoltă și le argumentează, acestea capătă o logică surprinzătoare. Deși nu sunt neapărat de acord cu tot ce spune, admir modul în care își susține ideile și capacitatea sa de a transforma gânduri provocatoare în ceva rezonabil.
Îl respect enorm și ca orator. Osho are o abilitate rar întâlnită de a exprima concepte extrem de complexe într-un limbaj simplu și accesibil, presărând adesea discursurile sale cu umor subtil. Astfel, chiar și cei mai puțin familiarizați cu filozofia sau spiritualitatea reușesc să înțeleagă și să se conecteze cu mesajele sale. Reușește să creeze o legătură profundă între ascultători și ideile sale, ghidându-i delicat spre o nouă perspectivă asupra vieții și propriei lor existențe.
Îl apreciez și pentru înțelegerea sa profundă a psihologiei umane. Osho pare să înțeleagă excelent natura umană și frământările interioare ale oamenilor, oferind soluții și perspective raționale pentru a-i ajuta să găsească liniște și echilibru.
Rezonez în mod special cu abordarea lui nonconformistă și lipsa de dogmatism, care oferă o libertate intelectuală rar întâlnită în multe curente spirituale. Ideile sale despre meditație, libertate individuală și trăirea în prezent sunt extrem de actuale, chiar și astăzi. Ele continuă să inspire oamenii să-și reevalueze sistemele de credințe și valorile personale, provocându-i să gândească dincolo de limitele impuse de societate și tradiție.
Benjamin Graham – The Intelligent Investor
Benjamin Graham a avut norocul să fie primul care, în 1949, a scris despre niște lucruri banale, de care orice investitor serios se prinde după câțiva ani de bursa. Unele dintre sfaturile sale par de-a dreptul triviale, la nivelul celor mai bune perle filosofice oferite de Gheorghe Hagi. De exemplu, Graham ne îndeamnă cu înțelepciune: „Investitorii trebuie să evite pierderile.” În stilul lui Hagi, asta s-ar traduce prin „să fie bine, să nu fie rău.” Graham ne spune, de asemenea, să „cumpărăm sub valoarea intrinsecă”. Deci sa platim mai putin decat face? Ahhh, cine s-ar fi gandit la asta… Mind blown.
Dar cum calculăm această valoare intrinsecă? Ah, acolo e șmecheria! Dacă întrebi zece analiști cum se face, vei primi zece răspunsuri diferite, și tot vei rămâne cu întrebarea.
Cartea este scrisă într-un stil destul de complicat și poate părea imposibil de citit pentru cineva care nu are un dicționar financiar lângă. Totuși, The Intelligent Investor a devenit un fel de biblie a investitorilor care vor să pară serioși. Dacă vrei să impresionezi la o întâlnire cu alți investitori, e obligatoriu să ai această carte pe raft și să știi măcar două-trei citate de genul „piața e ca un pendul care oscilează între optimism nefondat și pesimism absurd”. Să nu uităm de celebra „marjă de siguranță”, care sună foarte bine în orice conversație despre investiții, chiar dacă nu ești sigur ce înseamnă exact.
Graham a tot actualizat cartea de patru ori, ultima oară în 1973, când bursa și lumea arătau cu totul altfel.
Acum nu mai oferta “patch-uri de securitate”.
Cu toate acestea, mulți continuă să creadă că ideile din carte sunt aplicabile în 2024, în ciuda faptului că lumea financiară s-a transformat complet prin tehnologie, globalizare și meme stocks.
O mare parte din faima cărții vine datorită lui Warren Buffett, probabil cel mai mare investitor din istorie, care a fost ucenicul lui Graham la Universitatea Columbia. Acum, unii cred că succesul lui Buffett este strict datorat învățăturilor lui Graham. Totuși, nu putem ignora că tatăl lui Buffett era broker, om de afaceri și membru în Congres, ceea ce înseamnă că Warren a avut, încă de mic, acces la un mediu de afaceri extrem de avantajos. Să nu mai vorbim de faptul că Buffett, chiar și azi, nu stă închis într-un birou citind rapoarte financiare pe hârtie, cum și-l imaginează unii. În realitate, el primește informații din toate colțurile lumii, de la experți de top și are acces la resurse pe care puțini investitori le pot atinge.
Misterele lui Mister – Cornel Dinu
„A te mândri cu relațiile tale înseamnă a recunoaște cât valorezi fără ele.” – Emil Cioran
Când spui Emerich Ienei, te gândești la Sevilla ’86. Când spui Anghel Iordănescu, îți amintești de SUA ’94. Dar când zici Cornel Dinu… îți vin în minte Cehoslovacia 5-2 România și acel memorabil Dinamo 4-5 Foresta.
Cornel Dinu, care se dă filozof, dar nu o face printre filozofi, o face printre fotbalisti. Mi-a rămas în minte datorită unei replici memorabile din partea lui Mutu: „Haide, Mister, că și în vestiar trebuia să umblu cu dicționarul după mine.” Poate asta explică și rezultatele lui ca antrenor.
La început, am crezut că Dinu e doar un frustrat. După ce i-am citit cartea, m-am convins că așa e. Primele 100 de pagini sunt doar o colecție de laude despre cine îl cunoaște și prin ce cercuri umblă, în mare parte securiști. Pe unii îi desconspiră el însuși în carte, apoi pozează în victimă, lamentându-se că și el a avut dosar la Securitate, dar că nici nu vrea să știe cine l-a turnat. Și, ca să fie și mai nesuferit, îl laudă constant pe Ion Iliescu, cu care se știa, desigur. În plus, a fost și secretar de stat imediat după 1989, așa cum au fost și toți ceilalți care „nu erau securiști”, evident.
După 100 de pagini, ajungem și la fotbal. Am zis că în sfârșit va povesti ceva interesant, dar nu, doar terminase sa se laude pe cine stie in Romania si continuă să vorbească despre când a fost el în Italia și cu cine s-a întâlnit. Desigur, fiecare frază e o ocazie de a folosi un limbaj prețios și de a se lăuda, chiar dacă nu are nicio relevanță, iar logica frazelor e deseori îndoielnică. De exemplu: „Dialogul în limba lui Dante s-a pornit imediat, chiar dacă nu o mai exersasem des în timp.” Ați notat? Dinu știe italiană și, bineînțeles, știe și de Dante! Acum că ați notat, să trecem mai departe.
Cât despre SUA, nici nu s-ar duce acolo, pentru că „nu am la inimă tânăra democrație americană, doar o colonie a bătrânei Europe.” Mulțumim, nea Cornele! Noroc că s-a dus Iordănescu, cel care a reușit să califice România după acel 5-2 cu Cehoslovacia.
Mai departe, susține că nu a plecat la Bayern Munchen „ca să nu devină transfug și să-și lase poporul la greu.” A rămas și a făcut atâtea pentru țară… dar voi nu știți câte, pentru că nu sunteți citiți ca el, nerecunoscătorilor!
Închei aici această recenzie, pe care am pornit-o imediat, în limba lui Eminescu, pe care o exersez des în timp.
Follow me