Fii Barbat

Avem expresia „Fii bărbat!” pentru că, odinioară, existau așteptări clare de la un bărbat.

Bărbații băteau palma și aveau un „gentlemen’s agreement”; își dădeau cuvântul, iar onoarea lor era în joc. Se țineau de cuvânt, pentru că respectul față de onoare era sacru. Pentru aceasta, se ajungea chiar la dueluri, căci se prefera moartea în locul unei vieți fără demnitate.

Bărbații se puteau baza unii pe alții. Mergeau împreună în bătălii, unde preferau să moară împreună decât să supraviețuiască doar unul, lăsându-i pe ceilalți să piară. Astăzi, la prima ocazie, bărbații se trădează între ei.

Bărbații aveau visuri și idealuri, inventau, explorau, plecau în expediții – dracu’ știe unde ajungeau – dar știau că trebuie să-și ducă misiunea la capăt și se puteau baza unul pe altul. Azi, chiar și pentru cel mai banal proiect, e greu să formezi o echipă de câțiva bărbați în care să ai încredere. „Cele mai multe curve nu-s femei.”

Bărbații munceau câte 12 ore pe zi pentru a asigura un trai decent familiei, conștienți că menirea lor era să se sacrifice și simțindu-se împliniți făcând asta. Bărbatul era un paratrăsnet, asumându-și toate problemele familiei. Bărbații erau lideri; astăzi, mulți nu mai conduc nici măcar în propriile familii, ascunzându-se sub fusta nevestelor.

Bărbatul trebuia să impresioneze prin personalitate, inteligență și putere. Azi, mulți bărbați au preocupări superficiale – epilat, blugi mulați.

Barbatii livrau fapte, nu scuze. Azi, putini barbati mai au co*e!

Click to rate this post!
[Total: 0 Average: 0]
Share