Buget vs Taczos Barna, noul ministru de finante
Lichiditate slaba pe bursa
Doamne, ce lichiditate slaba e azi pe bursa. Doamne, nu s-a executat niciun ordin. E sambata, boule! Bursa e inchisa!
Bursa de Păreri București
Cei care nu sunt pe bursă își imaginează că e un loc unde toată lumea poartă costume și face parte dintr-un grup elitist. Realitatea? Și aici găsești destule „babe bârfitoare” și oameni care vor să pară importanți. Conform efectului Dunning-Kruger, cu cât ești mai puțin pregătit, cu atât te consideri mai priceput. Sunt persoane care, deși nu și-au rezolvat problemele personale, cred că se pricep mai bine decât cei care conduc companii de ani de zile sau decât investitorii care au finanțat acele afaceri. Si o fac intr-un mod agresiv, de parca le datorezi ceva. Că alții, la fel ca ei, le validează opiniile, le dă impresia că au dreptate.
Faptul că am închis cu succes NRF29 i-a făcut pe unii să ia foc. Pentru acești oameni, indiferent ce faci, e greșit.
Când vând acțiuni
„Știe că rezultatele vor fi proaste și iese!”
Recent, am vândut acțiuni de 70.000 și am investit 1,8 milioane în obligațiuni. Practic, expunerea mea pe companie a crescut cu 1,73 milioane. A remarcat cineva că am adus un plus? Sau măcar să tacă din gură?
Neah… Problema e că „vânzarea de acțiuni e un semn rău pentru acționari”.
„De ce ZF a scris că am cumpărat de 1,2 milioane, dar nu a scris și a doua zi că am vândut de 70.000?”
Când cumpăr acțiuni
„Pompează prețul.”
„Oprește căderea.”
„Unde era prețul dacă nu cumpăra?”
Când nu vând și nu cumpăr
„De ce nu mai cumpără? Nu are încredere?”
Când primesc acțiuni (pentru că nu am salariu)
„De ce nu muncești gratis?”
Desigur, acești oameni au muncit gratis toată viața lor, nu-i așa?
Ce e trist?
Unii dintre aceștia mă cunosc personal. Îi consideram prieteni. Am stat de multe ori la aceeași masă. Nu au scos niciun cuvânt împotrivă, nici măcar pentru a clarifica ceva. Au numărul meu, puteau întreba orice. Dar, când intră pe internet, își pun masca de supereroi. Brusc, devin curajoși și scriu mizerii. Când nu au de ce să mă critice în prezent, mă judecă pentru ceea ce cred ei că voi face în viitor.
Pe unii nici măcar nu îi cunosc; comentează anonim sau folosind profile false, de teamă să-și asume consecințele propriilor cuvinte.
Când voi lua decizii în funcție de gura lumii, promit că o să-i caut. Până atunci, eu scriu în ziare, apar în știri, conduc companii si ei scriu pe grupuri de internet. Dar stai, și eu scriu pe grupuri… doar ca să le răspund lor. Diferența e că am curaj să răspund oricărui comentariu, pentru că nu mă simt vinovat de nimic.
Unii dintre acești fini analisti au avut și ei cele „15 minute de faimă” când au apărut la interviuri. Ce au spus? Aproape nimic, doar despre „portofoliul lor”. Desigur, le-au tremurat chiloții, iar adevărul?
Nimeni nu e interesat, iar ceea ce spun nici măcar nu poate fi verificat. La ei, totul e „post factum” – pretind că au avut victorii, dar numai după ce jocul s-a terminat. E ușor să râzi de înfrângerile altora, când tu nu ai dat nicio bătălie.
Faptul că sunt criticat mi l-am asumat din momentul în care am devenit o persoană (să zicem) publică. Dacă unii ca voi erau de acord cu mine, înseamnă că riscam să ajung și eu ca voi. Sunt apreciat de cine trebuie.
Continuați, băieți, poate cândva veți ajunge și voi să fiți criticați. Momentan, nu-i pasă nimănui de ceea ce faceți.
Mașinile cu chei inteligente
Îmi plăceau mașinile cu cheie clasică: o băgai în contact, iar când ieșeai din mașină știai exact de unde să o iei.
Acum, mașinile au chei inteligente, mai inteligente decât noi. Ieși din mașină și începi să o cauți: oare o am în buzunar? În care buzunar, că geaca are 10? Oare am lăsat-o în mașină?
Nu o găsesc. Ia să încerc să închid mașina de afară: dacă se închide, înseamnă că e la mine; dacă nu se închide, înseamnă că e în mașină, pe undeva, poate pe sub scaune, poate in portbagaj…. Să mă duc să iau cheia de rezervă? Nu, că sunt prost și aș putea să o pierd și pe asta…
Uneori drumul durează 15 minute, dar mai stau 10 minute să caut cheia. Cred că e timpul să redevenim „generația cu cheia de gât”.
Părereologii
Orice ai face, lumea te va contesta. Nu pentru că ai greșit, ci pentru că reușitele tale le pun în lumină limitele. Atunci când îți vor recunoaște, fie și tacit, superioritatea, vor căuta cu disperare un motiv să se simtă mai bine în raport cu tine.
Ai muncit, ai realizat lucruri importante, poate ai făcut sacrificii. Dar asta nu va conta. Vor spune că ai avut noroc, avantaje sau că există ceva la care ei se descurcă mai bine. Este un mecanism simplu de autoapărare: dacă nu pot să se ridice la nivelul tău, vor încerca să te coboare pentru a-și proteja propriul orgoliu.
În loc să acționeze, să învețe din exemplul tău sau să-și depășească limitele, își vor construi o poveste confortabilă. În această poveste, tu nu ești chiar atât de valoros, iar ei nu sunt chiar atât de mediocri. Problema pare astfel rezolvată, fără ca ei să facă vreun efort real.
Deși nu le datorezi nimic și nu ai nicio legătură cu viețile lor, acești oameni vor avea întotdeauna sfaturi de dat, livrate cu un aer de superioritate. Sfaturi care, dacă le urmezi, te vor aduce la nivelul lor – un nivel pe care ei înșiși nu-l suportă, dar din care nu au curajul să iasă.
Poți avea 100 de reușite și un singur eșec, iar lumea se va agăța de acel eșec cu o plăcere aproape perversă. Nu pentru că le pasă sau vor să învețe ceva din greșelile tale, ci pentru că asta le oferă o scurtă alinare de la propriile frustrări.
Eșecurile tale, chiar și puține, sunt de fapt un compliment. Ele demonstrează că ai avut curajul să încerci, să riști, să faci ceea ce ei nici măcar nu ar fi luat în considerare.
Succesul tău nu împiedică un eventual succes al lor, dar îi deranjează profund. Nu îi irită doar reușitele tale, ci ideea că tu continui să crești, să avansezi și să rămâi pe drumul tău, indiferent de piedici și critici. Aceasta este adevărata sursă a neputinței lor. Lupta lor nu este cu tine, ci cu propriile insecurități.
Așa că nu te opri. Continuă să fii mai bun. Se vor alia si isi vor valida parerile intre ei, lasă-i să vorbească. Cu cât comentează mai mult, cu atât devii mai important. Doar cei cu reușite sunt bârfiți. Cei fără reușite sunt ignorați.
Jurnalui unui burlac 2 – Draga Mihai
Mihai Bendeac consumă alcool și droguri cu un scop nobil – pentru a avea ce să povestească în cărțile sale, iar cu banii obținuți din vânzări să îi poată dona copiilor. E un fel de “estetica uratului”.
Dacă în primul volum nu eram convinși de afirmația sa că a folosit droguri doar în Olanda, în această carte recunoaște deschis că lucrurile au stat altfel si chiar le face propaganda.
Doar pentru a soca, oferă si multe detalii personale care nu erau necesare, unele scarboase. De asemenea, insistă obsesiv asupra faptului că a avut relații cu foarte multe femei, probabil o are mica, de simte aceasta nevoie.
Publicul îl cunoaște pe Mihai Bendeac ca actor, iar mulți cititori ar fi fost interesați mai degrabă de povești din lumea teatrului sau televiziunii. Cu toate acestea, el evită aceste subiecte și se concentrează în schimb pe luptele sale cu diverse dependențe.
Fiind cunoscut pentru umorul său, te-ai aștepta ca această carte să fie una amuzantă, nu este si include multe scrisori de la fani, in care sunt povestite drame.
“Draga Mihai” pare să fie o carte scrisă pe fugă si Bendeac are o parere mult prea buna despre el ca sa se mai straduiasca, ceea ce o face dezamăgitoare.
Follow me