business vs politic
Oricât ne-am strădui în business, oricât ne-am face temele, tot suntem la mâna unora care conduc țara ca pe o cârciumă falimentară. Suntem guvernați de analfabeți financiar, incapabili să gândească în termeni economici, care habar n-au ce înseamnă predictibilitate sau responsabilitate. Singurul moment când își amintesc de mediul de afaceri e atunci când vin să mai stoarcă niște bani.
Alegătorii trebuie să se trezească: politicienii nu „dau” pensii. Nu ei pun pâinea pe masă. Pensiile, investițiile, drumurile și spitalele nu vin din panglicile lor, ci din munca și taxele celor care chiar produc ceva. Din business.
Dar adevărul e că politicienii distrug sistematic mediul privat, iar oamenii de afaceri tac mâlc – nu se implică, nu ripostează, nu pun presiune. Și atunci își merită soarta.
Când ai un mediu economic sănătos, ai buget, ai bani pentru sănătate, apărare, educație. Fără economie, toată țara crapă.
Iar ce urmează nu sună bine. Dacă iese Nicușor, vin ani grei. Dacă iese Simion, vin ani și mai grei – și mai periculoși. Impactul e inevitabil.
Ciolacu? A fugit de la guvernare după ce a aruncat cu pomeni electorale și a crescut pensiile ca să cumpere voturi, îndatorând România până la gât. A vrut să fugă încă din decembrie, acum a reușit. Iar acum, că a ieșit din cursă candidatul puterii, încep să apară „din senin” adevărurile: că bugetul nu mai ține, că vin tăieri, că se strică tot.
Companiile vor resimți primele șocul: cursul explodează, dobânzile urcă, taxele vor crește, consumul scade. Puterea de cumpărare e din ce in ce mai mica – iar statul se va întoarce, ca de obicei, spre cine produce: să ia și mai mult.
Și dacă avem ghinion, ne vom lovi de un combo de coșmar: mai întâi o criză locală fabricată de incompetenți, apoi una globală care va găsi România fără rezerve, fără strategie și fără conducători
Copiii si banii
Copiii au un buget al lor, dar e gestionat de tine. Încă de mici, copiii sunt expuși tentațiilor: jucării, dulciuri, aplicații sau haine „la modă”.
Cheltuiesc cu ușurință, pentru că nu înțeleg valoarea banilor (fi-miu credea ca bancomatul iti da cati bani vrei) – nu știu cât de greu se câștigă și nici ce înseamnă să alegi între dorințe și nevoi.
Cum ar fi ca o parte din acel buget sa fie gestionat de ei si sa te si asculte, sa faca anumite sacrini in schimbul banilor. I-ai pacali, dar ei cred ca fac o “afacere buna”.
O metodă eficientă de a-i învăța responsabilitatea este să le oferi o sumă fixă de bani , în schimbul unor activități sau sarcini: ordine în cameră, ajutor în gospodărie, grijă față de lucrurile personale etc.
Ce învață astfel:
• Munca aduce recompensă – înțeleg că banii nu vin „din senin”, ci sunt rezultatul unui efort. (Fiul meu, când era mai mic, credea că bancomatul îți dă câți bani vrei…)
• Planificare și prioritizare – când cheltuie din propriii bani, încep să-și pună întrebări: „Chiar am nevoie de asta?”, „Dacă o cumpăr acum, îmi mai ajung banii pentru ce-mi doresc cu adevărat?”
• Răbdare și economisire – dacă își doresc ceva mai scump, pot fi învățați să economisească. Este un exercițiu valoros de autocontrol și motivație.
• Consecințe – dacă nu își respectă promisiunile sau nu se implică, pot pierde temporar „privilegiul” de a gestiona bani. Nu este o pedeapsă, ci o lecție despre responsabilitate și alegeri personale.
Pe măsură ce cresc, pot înțelege și noțiuni precum investiții, dobândă sau riscuri financiare.
“Ce mă fac cu voi? Individual, nu în grup” George Simion
Iar e stresat de ce o sa ii faca Simion, individual, dupa 19 mai,.
Si daca Simion are buzele foarte reci?
Semnatura olografa
De fiecare data cand cineva imi cere sa semnez olograf si sa scanez ….in anul 2025, imi iau pixul de om serios si semnez.
Nu eu am inceput cu mistourile..
Proștii de pe internet
La început, internetul era un spațiu elitist — puțini auziseră de el. Era scump, iar proștii nu și-l permiteau. Conținea doar text, iar proștilor nu le place să citească. Nu era intuitiv, așa că aceștia nu reușeau să înțeleagă cum funcționează.
Încet-încet, toate aceste bariere au căzut, iar proștii au început să apară din ce în ce mai mulți pe internet. Inițial, păreau inofensivi: lăsau comentarii stupide, dădeau like la tot ce strălucea și distribuiau prostii. Dar ceva s-a schimbat.
În viața reală, când un prost spunea o prostie, era rapid corectat — de familie, de prieteni, de un vecin mai înțelept, de societate. Online, însă, lucrurile stau diferit. Aici, prostul nu doar că nu este contrazis, este susținut. Se adună împreună cu alți proști, formează grupuri, bule și comunități. Se validează reciproc, își dau dreptate și se încurajează unul pe altul, simt că, în sfârși, contează și ei. Astfel, dintr-odată, prostul nu mai este rușinat, iar prostia devine dominantă și începe să dicteze totul.
Internetul le oferă anonimitate, iar asta e exact ceea ce le trebuie: un loc unde să-și verse frustrările acumulate într-o viață în care n-au avut niciodată curajul să spună lucrurile în față, de teamă să nu suporte consecințele.
Prostul are două resurse inepuizabile: timp și gură mare.
Acesta este primul meu text la care nu o să se atace nimeni, pentru că prostul nu recunoaște niciodată că e prost.
Follow me