fotbal

„A te mândri cu relațiile tale înseamnă a recunoaște cât valorezi fără ele.” – Emil Cioran

Când spui Emerich Ienei, te gândești la Sevilla ’86. Când spui Anghel Iordănescu, îți amintești de SUA ’94. Dar când zici Cornel Dinu… îți vin în minte Cehoslovacia 5-2 România și acel memorabil Dinamo 4-5 Foresta.

Cornel Dinu, care se dă filozof, dar nu o face printre filozofi, o face printre fotbalisti. Mi-a rămas în minte datorită unei replici memorabile din partea lui Mutu: „Haide, Mister, că și în vestiar trebuia să umblu cu dicționarul după mine.” Poate asta explică și rezultatele lui ca antrenor.

La început, am crezut că Dinu e doar un frustrat. După ce i-am citit cartea, m-am convins că așa e. Primele 100 de pagini sunt doar o colecție de laude despre cine îl cunoaște și prin ce cercuri umblă, în mare parte securiști. Pe unii îi desconspiră el însuși în carte, apoi pozează în victimă, lamentându-se că și el a avut dosar la Securitate, dar că nici nu vrea să știe cine l-a turnat. Și, ca să fie și mai nesuferit, îl laudă constant pe Ion Iliescu, cu care se știa, desigur. În plus, a fost și secretar de stat imediat după 1989, așa cum au fost și toți ceilalți care „nu erau securiști”, evident.

După 100 de pagini, ajungem și la fotbal. Am zis că în sfârșit va povesti ceva interesant, dar nu, doar terminase sa se laude pe cine stie in Romania si continuă să vorbească despre când a fost el în Italia și cu cine s-a întâlnit. Desigur, fiecare frază e o ocazie de a folosi un limbaj prețios și de a se lăuda, chiar dacă nu are nicio relevanță, iar logica frazelor e deseori îndoielnică. De exemplu: „Dialogul în limba lui Dante s-a pornit imediat, chiar dacă nu o mai exersasem des în timp.” Ați notat? Dinu știe italiană și, bineînțeles, știe și de Dante! Acum că ați notat, să trecem mai departe.

Cât despre SUA, nici nu s-ar duce acolo, pentru că „nu am la inimă tânăra democrație americană, doar o colonie a bătrânei Europe.” Mulțumim, nea Cornele! Noroc că s-a dus Iordănescu, cel care a reușit să califice România după acel 5-2 cu Cehoslovacia.

Mai departe, susține că nu a plecat la Bayern Munchen „ca să nu devină transfug și să-și lase poporul la greu.” A rămas și a făcut atâtea pentru țară… dar voi nu știți câte, pentru că nu sunteți citiți ca el, nerecunoscătorilor!

Închei aici această recenzie, pe care am pornit-o imediat, în limba lui Eminescu, pe care o exersez des în timp.