bani

Charles Chaplin, omul care a exprimat atât de multe fără să scoată un cuvânt. Vă dați seama cum ar fi fost dacă ar fi vorbit în filme? Ar fi fost ca atunci când vezi o femeie sau un bărbat superb, îți place de el, dar după ce deschide gura, nu îți mai place.

Cartea începe cu copilăria lui Chaplin, una în alb și negru. Tatăl său, un cântăreț alcoolic, a părăsit familia și a murit când Charlie avea doar 12 ani. Mama sa a încercat să se întrețină pe ea și pe copii, dar a suferit de probleme de sănătate mintală și a fost internată într-un sanatoriu. În aceste momente, Charlie și fratele său au fost trimiși în instituții pentru copii orfani și în case de corecție, trăind experiențe traumatizante.

Povestea este relatată cu mult sentiment; cred că unii ar putea chiar să plângă citind, și te gândești că este, într-adevăr, „cea mai bună autobiografie scrisă vreodată de un actor”, cum afirmă Chicago Tribune pe copertă. Și ai parcurs doar 100 de pagini din cele 700.

Apoi viața lui Charlie devine un film foarte colorat, pentru că are bani, dar pare că nu mai are sentimente, de parcă ar povesti viața altcuiva. Restul cărții este o înșiruire de personaje, filme și de câți bani face, iar Charlie parcă devine din nou mut, pentru că nu spune nimic memorabil, și este păcat, pentru că a fost în atâtea cercuri…

Te-ai aștepta ca, după ce devine bogat, să înceapă să ajute copiii aflați în situații similare cu cele pe care le-a trăit el. Chaplin a făcut acte de caritate de-a lungul vieții sale fără prea multă publicitate, poate de aceea aceste detalii nu apar în autobiografie.

Dacă vrei să ajuți și tu copiii de azi, care nu știi ce ar putea ajunge mâine, o poți face pe https://salvaticopiii-iasi.galantom.ro/p/marius-alexe-2024