Când principala sursă de venit scade (venituri totale -2%) și cheltuielile cresc din cauza inflației, optimizarea activității devine singura carte pe care o poți juca. Deși toate s-au scumpit, salariile au crescut cu 5%, cheltuielile totale au scăzut cu 3%, iar profitul a crescut cu 13% (1,1 milioane lei). Am ieșit mai bine decât speram la începutul lui 2024.
E doar începutul. MAM se transformă și se repoziționează. Cine a vizitat magazinele a observat deja câteva schimbări, însă cele mai multe nu sunt vizibile — pentru că se întâmplă în interior.
Spre deosebire de alte companii de pe AeRO care se aruncă în extinderi realizate pe datorie, MAM poate face acest lucru din surse proprii. Totuși, sunt mulți nori negri care se adună pe cerul României, iar asta înseamnă că trebuie să te gândești la scenarii de stres — ce vei face dacă, de exemplu, vânzările scad cu 10%?
Sunt un misogin! Cel puțin așa consideră 8-9 doamne pe LinkedIn care m-au atacat pentru că am insinuat că doamnele nu se pricep la bricolaj. Vreau să-mi cer scuze!
Și să mai zic o dată că FEMEILE NU SE PRICEP LA BRICOLAJ! Îmi cer scuze că nu am spus că nu mă pricep nici la construcții, armată și multe altele, la fel cum nici bărbații nu se pricep la alte domenii în care femeile sunt avantajate genetic.
Este aceasta o jignire sau o realitate statistică? O să îmi spuneți că există femei care se pricep la bricolaj, iar eu vă spun că există și bărbați care se cred femei… Dar nu știu dacă se pricep la bricolaj; totuși, asta nu schimbă percepția asupra modului în care ar trebui să arate o femeie.
Femeile și bărbații nu vor fi niciodată egali! Pentru că sunt construiți altfel.
Noi trebuie să fim complementari. Cerând această așteptare de egalitate în toate domeniile și având așteptări ca femeile să facă treburi de bărbați și bărbații treburi de femei, ajungem să nu mai avem nevoie unii de alții; asta se vede în statistici legate de căsătorii și depresii, pentru ca suntem programați să fim împreună.
Este stupid să cerem ca să fie egalitate; de fapt, trebuie să cerem egalitate de șanse, ceea ce avem de mult.
Nimeni nu a interzis femeilor să facă bricolaj, să se urce pe schele sau să candideze la președinție, așa cum nimeni nu interzice bărbaților să fie asistenți medicali sau să educe copiii în grădinițe și școli.
Dacă eu sunt misogin, atunci trebuie să interzicem toate poeziile dedicate femeilor, pentru că sunt descrise ca niște ființe gingase.
Lăsați femeile să fie femei și bărbații să fie bărbați!
Ne e frică să nu vină criza și să ne pierdem banii.
Ne facem griji că nu o să avansăm în carieră, așa că muncim la capacitate maximă.
Ne e frică să nu aibă cei dragi probleme, așa că încercăm să le fim alături la fiecare pas.
Toate aceste se sprijină pe sănătatea noastră. Să ai grijă de tine devine un gest altruist. Dacă ne îmbolnăvim, banii nu mai au valoare, planurile devin inutile, iar toate ajutoarele imposibile.
Din păcate, mulți dintre noi ne batem joc de sănătate – mâncăm prost, dormim puțin și ignorăm semnalele pe care ni le transmite corpul nostru.
Îmi plăceau mașinile cu cheie clasică: o băgai în contact, iar când ieșeai din mașină știai exact de unde să o iei. Acum, mașinile au chei inteligente, mai inteligente decât noi. Ieși din mașină și începi să o cauți: oare o am în buzunar? În care buzunar, că geaca are 10? Oare am lăsat-o în mașină? Nu o găsesc. Ia să încerc să închid mașina de afară: dacă se închide, înseamnă că e la mine; dacă nu se închide, înseamnă că e în mașină, pe undeva, poate pe sub scaune, poate in portbagaj…. Să mă duc să iau cheia de rezervă? Nu, că sunt prost și aș putea să o pierd și pe asta…
Uneori drumul durează 15 minute, dar mai stau 10 minute să caut cheia. Cred că e timpul să redevenim „generația cu cheia de gât”.
Orice ai face, lumea te va contesta. Nu pentru că ai greșit, ci pentru că reușitele tale le pun în lumină limitele. Atunci când îți vor recunoaște, fie și tacit, superioritatea, vor căuta cu disperare un motiv să se simtă mai bine în raport cu tine.
Ai muncit, ai realizat lucruri importante, poate ai făcut sacrificii. Dar asta nu va conta. Vor spune că ai avut noroc, avantaje sau că există ceva la care ei se descurcă mai bine. Este un mecanism simplu de autoapărare: dacă nu pot să se ridice la nivelul tău, vor încerca să te coboare pentru a-și proteja propriul orgoliu.
În loc să acționeze, să învețe din exemplul tău sau să-și depășească limitele, își vor construi o poveste confortabilă. În această poveste, tu nu ești chiar atât de valoros, iar ei nu sunt chiar atât de mediocri. Problema pare astfel rezolvată, fără ca ei să facă vreun efort real.
Deși nu le datorezi nimic și nu ai nicio legătură cu viețile lor, acești oameni vor avea întotdeauna sfaturi de dat, livrate cu un aer de superioritate. Sfaturi care, dacă le urmezi, te vor aduce la nivelul lor – un nivel pe care ei înșiși nu-l suportă, dar din care nu au curajul să iasă.
Poți avea 100 de reușite și un singur eșec, iar lumea se va agăța de acel eșec cu o plăcere aproape perversă. Nu pentru că le pasă sau vor să învețe ceva din greșelile tale, ci pentru că asta le oferă o scurtă alinare de la propriile frustrări.
Eșecurile tale, chiar și puține, sunt de fapt un compliment. Ele demonstrează că ai avut curajul să încerci, să riști, să faci ceea ce ei nici măcar nu ar fi luat în considerare.
Succesul tău nu împiedică un eventual succes al lor, dar îi deranjează profund. Nu îi irită doar reușitele tale, ci ideea că tu continui să crești, să avansezi și să rămâi pe drumul tău, indiferent de piedici și critici. Aceasta este adevărata sursă a neputinței lor. Lupta lor nu este cu tine, ci cu propriile insecurități.
Așa că nu te opri. Continuă să fii mai bun. Se vor alia si isi vor valida parerile intre ei, lasă-i să vorbească. Cu cât comentează mai mult, cu atât devii mai important. Doar cei cu reușite sunt bârfiți. Cei fără reușite sunt ignorați.
Avem expresia „Fii bărbat!” pentru că, odinioară, existau așteptări clare de la un bărbat.
Bărbații băteau palma și aveau un „gentlemen’s agreement”; își dădeau cuvântul, iar onoarea lor era în joc. Se țineau de cuvânt, pentru că respectul față de onoare era sacru. Pentru aceasta, se ajungea chiar la dueluri, căci se prefera moartea în locul unei vieți fără demnitate.
Bărbații se puteau baza unii pe alții. Mergeau împreună în bătălii, unde preferau să moară împreună decât să supraviețuiască doar unul, lăsându-i pe ceilalți să piară. Astăzi, la prima ocazie, bărbații se trădează între ei.
Bărbații aveau visuri și idealuri, inventau, explorau, plecau în expediții – dracu’ știe unde ajungeau – dar știau că trebuie să-și ducă misiunea la capăt și se puteau baza unul pe altul. Azi, chiar și pentru cel mai banal proiect, e greu să formezi o echipă de câțiva bărbați în care să ai încredere. „Cele mai multe curve nu-s femei.”
Bărbații munceau câte 12 ore pe zi pentru a asigura un trai decent familiei, conștienți că menirea lor era să se sacrifice și simțindu-se împliniți făcând asta. Bărbatul era un paratrăsnet, asumându-și toate problemele familiei. Bărbații erau lideri; astăzi, mulți nu mai conduc nici măcar în propriile familii, ascunzându-se sub fusta nevestelor.
Bărbatul trebuia să impresioneze prin personalitate, inteligență și putere. Azi, mulți bărbați au preocupări superficiale – epilat, blugi mulați.
Barbatii livrau fapte, nu scuze. Azi, putini barbati mai au co*e!
Uneori, încerci ceva mai greu și poți să și pierzi. Pierzi din cauza ta sau din cauza altora? Dacă ai făcut tot ce ținea de tine și ai pierdut, este totuși o victorie!
Ai luat niște decizii proaste — așa par acum, dar cu informațiile de atunci păreau corecte. Când ieși din zona de confort, e normal să mai și pierzi. Tăria de caracter înseamnă să nu dai înapoi și să rămâi în acea zonă, chiar dacă te doare, care apoi devine noua ta zonă de confort. Felicitări, ai progresat!
Cel care are puține înfrângeri înseamnă că a dus prea puține bătălii. Înfrângerile se adună sub forma de experiențe, pe care se clădesc viitoarele victorii. Câștigătorii au devenit învingători pentru că au putut să încaseze multe și să nu renunțe. Campionilor nu le numără nimeni înfrângerile, doar victoriile!
În lumea lui Zoso, laptele ar costa 1 leu la fermă. E sigur pe el, nu dă o căutare pe Google să vadă că nu găsești sub 1,5 lei și e convins că e mai deștept decât Romalimenta, organizație formată din oameni care lucrează în industria alimentară de o viață, dar care nu au atins nivelul de iluminare si să ajungă blogeri ca Zoso.
El este revoltat că laptele ajunge la 5-7 lei pe litru în hypermarket. O sa vedeti cam acelasi preturi si in alte magazine, chiar si in cele de producator, deci nu hypermarket-urile cresc preturile.
Am învățat pe pielea mea cum funcționează această industrie, fiind în Consiliul de Administrație la Bonas.
1 leu per litru ar fi un preț posibil dacă laptele ar fi apă chioară. Dar cât ar costa dacă ar fi, într-adevăr, apă? Apa plată, în hypermarketuri, costă aproximativ 2 lei pe litru (sau chiar 2,65 lei pentru o sticlă de 0,5 litri) – un produs care provine din țeavă, este pus în sticlă fără procesare termică, fără condiții speciale de păstrare și cu un termen mare de valabilitate.
Spre deosebire de apa plată, unde furnizorul materiei prime este și procesatorul, în industria lactatelor furnizorul materiei prime este de obicei diferit de procesator. Astfel, produsul trece prin două mâini, iar ambele părți trebuie să își adauge costurile și să lase loc pentru profit.
Procesarea laptelui nu este simplă. Trebuie să-l transporți (la rece), să-l prelucrezi termic (gaze), să-l ambalezi, să-l ții la frig (curent electric), să-l transporți din nou (la rece) și apoi să (încerci să) îl vinzi rapid!
Pentru că vinzi, nu vinzi, vremea laptelui trece. Chiar dacă l-ai cumpărat cu 1 leu, poți ajunge să-l dai pe 0 lei dacă se strică, și o parte din el sigur se va strica. Acest risc trebuie inclus în prețul final.
Procesezi sau nu, costurile fixe rămân: chiriile, ratele, salariile. Aceste costuri pot fi acoperite doar dacă vinzi suficiente cantități la prețuri suficient de mari. Dacă ai cumpăra laptele cu 1 leu și l-ai vinde procesat cu 2 lei + TVA, ai fi nevoit să vinzi cantități imense doar pentru a-ți acoperi costurile fixe. În această situație, probabil că am rămâne cu doar câțiva procesatori în România.
Apropo de costuri fixe, laptele, spre deosebire de apă, nu are un preț fix – acesta variază foarte mult în funcție de sezon și condiții de producție, făcând viața procesatorilor dificilă. Un exemplu este anul 2022, când mulți procesatori au suferit pierderi semnificative, iar cei care nu au reușit să le acopere, au intrat în faliment.
O altă diferență față de procesatorii de apă este că procesatorii de lactate nu pot supraviețui doar vânzând un singur produs. Trebuie să vândă și brânză, iaurturi și alte produse, fiecare cu propriile costuri și probleme.
În anii 2000, am fost și eu blogger, destul de cunoscut, deși nu la fel de cunoscut ca Zoso. Au trecut zeci de ani, iar el a rămas tot blogger
Follow me