Texte

business vs politic

Oricât ne-am strădui în business, oricât ne-am face temele, tot suntem la mâna unora care conduc țara ca pe o cârciumă falimentară. Suntem guvernați de analfabeți financiar, incapabili să gândească în termeni economici, care habar n-au ce înseamnă predictibilitate sau responsabilitate. Singurul moment când își amintesc de mediul de afaceri e atunci când vin să mai stoarcă niște bani.

Alegătorii trebuie să se trezească: politicienii nu „dau” pensii. Nu ei pun pâinea pe masă. Pensiile, investițiile, drumurile și spitalele nu vin din panglicile lor, ci din munca și taxele celor care chiar produc ceva. Din business.

Dar adevărul e că politicienii distrug sistematic mediul privat, iar oamenii de afaceri tac mâlc – nu se implică, nu ripostează, nu pun presiune. Și atunci își merită soarta.

Când ai un mediu economic sănătos, ai buget, ai bani pentru sănătate, apărare, educație. Fără economie, toată țara crapă.

Iar ce urmează nu sună bine. Dacă iese Nicușor, vin ani grei. Dacă iese Simion, vin ani și mai grei – și mai periculoși. Impactul e inevitabil.

Ciolacu? A fugit de la guvernare după ce a aruncat cu pomeni electorale și a crescut pensiile ca să cumpere voturi, îndatorând România până la gât. A vrut să fugă încă din decembrie, acum a reușit. Iar acum, că a ieșit din cursă candidatul puterii, încep să apară „din senin” adevărurile: că bugetul nu mai ține, că vin tăieri, că se strică tot.

Companiile vor resimți primele șocul: cursul explodează, dobânzile urcă, taxele vor crește, consumul scade. Puterea de cumpărare e din ce in ce mai mica – iar statul se va întoarce, ca de obicei, spre cine produce: să ia și mai mult.

Și dacă avem ghinion, ne vom lovi de un combo de coșmar: mai întâi o criză locală fabricată de incompetenți, apoi una globală care va găsi România fără rezerve, fără strategie și fără conducători

Copiii si banii

Copiii au un buget al lor, dar e gestionat de tine. Încă de mici, copiii sunt expuși tentațiilor: jucării, dulciuri, aplicații sau haine „la modă”.

Cheltuiesc cu ușurință, pentru că nu înțeleg valoarea banilor (fi-miu credea ca bancomatul iti da cati bani vrei) – nu știu cât de greu se câștigă și nici ce înseamnă să alegi între dorințe și nevoi.

Cum ar fi ca o parte din acel buget sa fie gestionat de ei si sa te si asculte, sa faca anumite sacrini in schimbul banilor. I-ai pacali, dar ei cred ca fac o “afacere buna”.

O metodă eficientă de a-i învăța responsabilitatea este să le oferi o sumă fixă de bani , în schimbul unor activități sau sarcini: ordine în cameră, ajutor în gospodărie, grijă față de lucrurile personale etc.

Ce învață astfel:

• Munca aduce recompensă – înțeleg că banii nu vin „din senin”, ci sunt rezultatul unui efort. (Fiul meu, când era mai mic, credea că bancomatul îți dă câți bani vrei…)

• Planificare și prioritizare – când cheltuie din propriii bani, încep să-și pună întrebări: „Chiar am nevoie de asta?”, „Dacă o cumpăr acum, îmi mai ajung banii pentru ce-mi doresc cu adevărat?”

• Răbdare și economisire – dacă își doresc ceva mai scump, pot fi învățați să economisească. Este un exercițiu valoros de autocontrol și motivație.

• Consecințe – dacă nu își respectă promisiunile sau nu se implică, pot pierde temporar „privilegiul” de a gestiona bani. Nu este o pedeapsă, ci o lecție despre responsabilitate și alegeri personale.

Pe măsură ce cresc, pot înțelege și noțiuni precum investiții, dobândă sau riscuri financiare.

Semnatura olografa

De fiecare data cand cineva imi cere sa semnez olograf si sa scanez ….in anul 2025, imi iau pixul de om serios si semnez.

Nu eu am inceput cu mistourile..

Proștii de pe internet

La început, internetul era un spațiu elitist — puțini auziseră de el. Era scump, iar proștii nu și-l permiteau. Conținea doar text, iar proștilor nu le place să citească. Nu era intuitiv, așa că aceștia nu reușeau să înțeleagă cum funcționează.

Încet-încet, toate aceste bariere au căzut, iar proștii au început să apară din ce în ce mai mulți pe internet. Inițial, păreau inofensivi: lăsau comentarii stupide, dădeau like la tot ce strălucea și distribuiau prostii. Dar ceva s-a schimbat.

În viața reală, când un prost spunea o prostie, era rapid corectat — de familie, de prieteni, de un vecin mai înțelept, de societate. Online, însă, lucrurile stau diferit. Aici, prostul nu doar că nu este contrazis, este susținut. Se adună împreună cu alți proști, formează grupuri, bule și comunități. Se validează reciproc, își dau dreptate și se încurajează unul pe altul, simt că, în sfârși, contează și ei. Astfel, dintr-odată, prostul nu mai este rușinat, iar prostia devine dominantă și începe să dicteze totul.

Internetul le oferă anonimitate, iar asta e exact ceea ce le trebuie: un loc unde să-și verse frustrările acumulate într-o viață în care n-au avut niciodată curajul să spună lucrurile în față, de teamă să nu suporte consecințele.

Prostul are două resurse inepuizabile: timp și gură mare.

Acesta este primul meu text la care nu o să se atace nimeni, pentru că prostul nu recunoaște niciodată că e prost.

„Ai slăbit? Dar ce-ai pățit?”

La români, dacă reușești să slăbești, apare imediat bănuiala că ai suferit de vreo boală. După ce lămurești „problema”, urmează inevitabilul:

„Ah, să nu mai slăbești, că nu-ți stă bine.”

Suntem atât de obișnuiți cu supraponderabilitatea, încât nu mai știm cum arată normalitatea. Unii cred că singurul beneficiu al slăbitului este „să arăți bine”, uitând de sănătate, de energie și de moralul ridicat pe care ți le oferă un corp în echilibru.

De multe ori, atunci când o persoană începe să facă sport, apare un nou tip de recompensă: dopamina. Iar asta o face, treptat, să renunțe sau să reducă viciile din care înainte își lua doza zilnică de plăcere — mâncat în exces, fumat, scrolling compulsiv sau alcool. Mișcarea devine sursă de echilibru, nu doar de efort.

Apoi vine replica familiară: „Și eu vreau să slăbesc…”, urmată, inevitabil, de o listă de scuze sau de povestea unui eșec pasiv:

„Am încercat, dar nu am reușit.”

Românii vor să dea jos, în trei luni, kilogramele pe care le-au acumulat în zeci de ani. Sau caută soluții-minune prin care să evite efortul.

Prea mulți români își caută fericirea în lucruri aflate la baza piramidei lui Maslow — iar mâncarea este unul dintre ele. Am trecut prin comunism, când mâncarea era rară (da, băi, suveraniștilor), deci valoroasă, dar am rămas cu acele obiceiuri de a mânca fără măsură de sărbători și de a transforma congelatorul într-un buncăr alimentar.

Prea mulți părinți își arată iubirea față de copii îndopându-i.

Prea mulți români consideră orele de educație fizică inutile și caută orice pretext ca să le evite — iar mai târziu, când devin adulți și încep să aibă probleme, descoperă brusc sportul.

Dar nu e prea târziu.

Schimbarea începe cu mici decizii zilnice — nu cu diete extreme sau abonamente scumpe la sală, ci cu respect pentru propriul corp. Cu un „nu” spus poftei de moment și un „da” spus mișcării, chiar dacă e doar o simplă plimbare. Cu înțelegerea faptului că sănătatea nu e un moft, ci o formă de respect față de tine și față de cei care țin la tine.

Te-ai dus la muncă și azi? Felicitări!

Ești un bun român — statul are nevoie de banii tăi munciți din greu. Dacă nu i-i dai, te execută imediat. Statului îi plac banii tăi.

Pentru că Statului nu-i plac banii nemunciți. Statul apreciază munca și, fiind în slujba cetățeanului, ne-o lasă nouă pe toată.

Cum adică să luăm bani gratis din PNRR? Asta ar însemna ca Statul să muncească pentru noi. E complicat: trebuie scrise proiecte, făcute dosare. Și am zis dosare, nu m-am referit la cele penale.

Ce dacă se pierd miliarde de euro? Nu-i problemă — n-a fost niciodată. Punem noi la loc, din taxele și contribuțiile noastre. Din salariile tăiate și prețurile mărite.

Așa că nu uita să-ți pui ceasul și mâine dimineață. Să te duci la job. Și ai grijă să nu greșești — pentru greșelile tale vei plăti.

E totuși bine că mai ai un job. Unii nu-l mai au. Alții, în schimb, au același job de zeci de ani și-l vor păstra — cel de politician.

Și nu uita să tai din cheltuieli. Să le explici copiilor de ce “nu ne mai permitem.”

Iubește-ți dușmanii

Ai dușmani? Atunci înseamnă că exiști. Că te-ai ridicat. Că ai făcut destul încât să deranjezi.

Respectă-i. Ei au curajul să-ți spună în față că nu te plac. Nu se ascund, nu joacă teatru. Sunt sinceri, direcți și au suficientă încredere în ei încât să nu caute validarea nimănui.

Și știi ceva? Tocmai asta îi face valoroși.

Am fost în destule conflicte, cu oameni cu care nu ne suportam reciproc. Dar ne-am respectat.

„Ne-am făcut zdrențe, dar nu ne-am jignit.”

N-a fost nimic personal — doar poziționări diferite în momente tensionate. Tocmai de aceea, unii dintre ei mi-au devenit prieteni.

Pentru că rivalitatea sinceră e mai sănătoasă decât prietenia falsă.

Dușmanul te împinge înainte. Te face mai ascuțit. Mai atent. Mai bun.

Vrei să-l depășești? Ridică-te. Învață. Evoluează. Fii mai puternic decât el.

Un dușman adevărat e cineva de nivelul tău.

Cei de sub tine nu sunt dușmani — sunt doar hateri. Frustrați care latră de jos, sperând să-i bagi în seamă.

Dușmanul te avertizează. E semnalul de pericol sincer. Știi cu cine ai de-a face. Știi de cine să te păzești.

Dar cei mai periculoși nu sunt dușmanii.

Sunt cei care se prefac prieteni. Cei în fața cărora îți lași garda jos. Cei cărora le spui din secrete. Zâmbesc frumos… și la prima ocazie, îți înfig cuțitul în spate.

Antreprenorii și vorbitul în public

Antreprenorii și vorbitul în public

„Ah, nu am timp acum”, „Ah, dar mie nu-mi place”. Supriză: nimănui nu-i place. Pentru că atunci când o faci, devii vulnerabil și ești judecat. Ți se pare asta o problemă? Când ești antreprenor, trebuie să treci peste multe obstacole, multe dintre ele mult mai complicate.

Chiar este atât de greu să vorbești despre tine și despre visurile tale? Vrei adevărul? Știi că nu ești suficient de bun — și asta este un mindset greșit. Fugi de probleme în loc să le rezolvi. Cu acest mindset, nu vei ajunge departe în business.

Astăzi, oricine poate să își ia o mașină, să producă ceva, să facă un site, să intermedieze. Dar în business, trebuie să știi să vinzi ceea ce ai de vândut.

Și tu refuzi să vinzi cel mai valoros activ al companiei tale: pe tine! Apariția ta publică, care va fi stângace la început, dar care se va îmbunătăți, te va ajuta să atragi clienți, investitori și să-ți construiești o rețea de networking.

În business, contează mai puțin ce vinzi, și mult mai mult pe cine cunoști.

Luptă pentru visurile tale sau vei ajunge să lupți pentru visurile altora!

Eroul suveranist

Acest brav român poartă astăzi tristețea unui steag tricolor uitat în bătaia vântului.

Căci împreună cu fratele său de sânge și suflet, un alt vrednic fiu al neamului nostru străvechi, a participat cu mândrie și speranță la un podcast izvorât din inima pură și nepătată a României eterne.

Au sorbit împreună dintr-o sticlă cu licoare sfântă, vin curat românesc, născut din struguri dulci precum cântecul doinelor noastre și crescuți pe ogorul fertil și sfânt al pământului moștenit din moși-strămoși.

Dar, din păcate, glasul lor, asemenea unei doine cântate în pustiu, nu a ajuns la urechile și inimile românilor, căci podcastul lor n-a primit nici măcar o singură vizualizare.

Române, frate drag, nu lăsa acest apel să cadă ca lacrima neamului pe obrazul țării. Dă un like și arată că ai suflet românesc!

Raport anual MAM Bricolaj 2024

Primul meu an în Consiliul MAM Bricolaj

Când principala sursă de venit scade (venituri totale -2%) și cheltuielile cresc din cauza inflației, optimizarea activității devine singura carte pe care o poți juca. Deși toate s-au scumpit, salariile au crescut cu 5%, cheltuielile totale au scăzut cu 3%, iar profitul a crescut cu 13% (1,1 milioane lei). Am ieșit mai bine decât speram la începutul lui 2024.

E doar începutul. MAM se transformă și se repoziționează. Cine a vizitat magazinele a observat deja câteva schimbări, însă cele mai multe nu sunt vizibile — pentru că se întâmplă în interior.

Spre deosebire de alte companii de pe AeRO care se aruncă în extinderi realizate pe datorie, MAM poate face acest lucru din surse proprii. Totuși, sunt mulți nori negri care se adună pe cerul României, iar asta înseamnă că trebuie să te gândești la scenarii de stres — ce vei face dacă, de exemplu, vânzările scad cu 10%?