Bursa

Cei care nu sunt pe bursă își imaginează că e un loc unde toată lumea poartă costume și face parte dintr-un grup elitist. Realitatea? Și aici găsești destule „babe bârfitoare” și oameni care vor să pară importanți. Conform efectului Dunning-Kruger, cu cât ești mai puțin pregătit, cu atât te consideri mai priceput. Sunt persoane care, deși nu și-au rezolvat problemele personale, cred că se pricep mai bine decât cei care conduc companii de ani de zile sau decât investitorii care au finanțat acele afaceri. Si o fac intr-un mod agresiv, de parca le datorezi ceva. Că alții, la fel ca ei, le validează opiniile, le dă impresia că au dreptate.

Faptul că am închis cu succes NRF29 i-a făcut pe unii să ia foc. Pentru acești oameni, indiferent ce faci, e greșit.

Când vând acțiuni

„Știe că rezultatele vor fi proaste și iese!”

Recent, am vândut acțiuni de 70.000 și am investit 1,8 milioane în obligațiuni. Practic, expunerea mea pe companie a crescut cu 1,73 milioane. A remarcat cineva că am adus un plus? Sau măcar să tacă din gură?

Neah… Problema e că „vânzarea de acțiuni e un semn rău pentru acționari”.

„De ce ZF a scris că am cumpărat de 1,2 milioane, dar nu a scris și a doua zi că am vândut de 70.000?”

Când cumpăr acțiuni

„Pompează prețul.”

„Oprește căderea.”

„Unde era prețul dacă nu cumpăra?”

Când nu vând și nu cumpăr

„De ce nu mai cumpără? Nu are încredere?”

Când primesc acțiuni (pentru că nu am salariu)

„De ce nu muncești gratis?”

Desigur, acești oameni au muncit gratis toată viața lor, nu-i așa?

Ce e trist?

Unii dintre aceștia mă cunosc personal. Îi consideram prieteni. Am stat de multe ori la aceeași masă. Nu au scos niciun cuvânt împotrivă, nici măcar pentru a clarifica ceva. Au numărul meu, puteau întreba orice. Dar, când intră pe internet, își pun masca de supereroi. Brusc, devin curajoși și scriu mizerii. Când nu au de ce să mă critice în prezent, mă judecă pentru ceea ce cred ei că voi face în viitor.

Pe unii nici măcar nu îi cunosc; comentează anonim sau folosind profile false, de teamă să-și asume consecințele propriilor cuvinte.

Când voi lua decizii în funcție de gura lumii, promit că o să-i caut. Până atunci, eu scriu în ziare, apar în știri, conduc companii si ei scriu pe grupuri de internet. Dar stai, și eu scriu pe grupuri… doar ca să le răspund lor. Diferența e că am curaj să răspund oricărui comentariu, pentru că nu mă simt vinovat de nimic.

Unii dintre acești fini analisti au avut și ei cele „15 minute de faimă” când au apărut la interviuri. Ce au spus? Aproape nimic, doar despre „portofoliul lor”. Desigur, le-au tremurat chiloții, iar adevărul?

Nimeni nu e interesat, iar ceea ce spun nici măcar nu poate fi verificat. La ei, totul e „post factum” – pretind că au avut victorii, dar numai după ce jocul s-a terminat. E ușor să râzi de înfrângerile altora, când tu nu ai dat nicio bătălie.

Faptul că sunt criticat mi l-am asumat din momentul în care am devenit o persoană (să zicem) publică. Dacă unii ca voi erau de acord cu mine, înseamnă că riscam să ajung și eu ca voi. Sunt apreciat de cine trebuie.

Continuați, băieți, poate cândva veți ajunge și voi să fiți criticați. Momentan, nu-i pasă nimănui de ceea ce faceți.