Ce zi frumoasă a fost azi!
N-ai băgat de seamă. Era o zi ca oricare alta, nu? Un pic de grabă, un pic de stres, nimic special.
Dar a fost… frumoasă.
Și nu mă crezi acum. Dar peste zece ani… o să-ți amintești.
Peste douăzeci… o să spui că a fost superbă.
Asta facem noi, oamenii. Rătăcim.
Unii, prin trecut — căutăm amintiri, regrete, momente care-au fugit fără să spună „la revedere”.
Alții trăim în viitor. Alergăm și sperăm. Ne promitem:
„O să fie mai bine. Doar să mai treacă o zi. O lună. Un an.”
Și chiar dacă binele vine, nu ne bucurăm prea mult,
pentru că imediat alergăm după altceva. Tot înainte. Tot în viitor.
Și prea puțini… trăim acum.
În aerul ăsta. În lumina asta. În privirea omului de lângă tine.
Anii vor trece. Vei răsfoi pozele de azi și o să te doară puțin.
„Ce tânăr(ă) eram… Ce frumos(ă)… Și ce oameni aveam lângă mine…”
Unii… nu vor mai fi.
Unii vor fi doar nume. Alții, doar dor.
Așa că…
Ridică privirea.
Respiră adânc.
Ia clipa asta și ține-o strâns.
Fă-o să conteze. Fă-o să treacă cu folos.
Pentru că viața… nu e ieri.
Nu e nici mâine.
E azi.
Și azi… e tot ce ai.
Timpul trece. Fă-l să te țină minte!
Follow me