La început, internetul era un spațiu elitist — puțini auziseră de el. Era scump, iar proștii nu și-l permiteau. Conținea doar text, iar proștilor nu le place să citească. Nu era intuitiv, așa că aceștia nu reușeau să înțeleagă cum funcționează.
Încet-încet, toate aceste bariere au căzut, iar proștii au început să apară din ce în ce mai mulți pe internet. Inițial, păreau inofensivi: lăsau comentarii stupide, dădeau like la tot ce strălucea și distribuiau prostii. Dar ceva s-a schimbat.
În viața reală, când un prost spunea o prostie, era rapid corectat — de familie, de prieteni, de un vecin mai înțelept, de societate. Online, însă, lucrurile stau diferit. Aici, prostul nu doar că nu este contrazis, este susținut. Se adună împreună cu alți proști, formează grupuri, bule și comunități. Se validează reciproc, își dau dreptate și se încurajează unul pe altul, simt că, în sfârși, contează și ei. Astfel, dintr-odată, prostul nu mai este rușinat, iar prostia devine dominantă și începe să dicteze totul.
Internetul le oferă anonimitate, iar asta e exact ceea ce le trebuie: un loc unde să-și verse frustrările acumulate într-o viață în care n-au avut niciodată curajul să spună lucrurile în față, de teamă să nu suporte consecințele.
Prostul are două resurse inepuizabile: timp și gură mare.
Acesta este primul meu text la care nu o să se atace nimeni, pentru că prostul nu recunoaște niciodată că e prost.
Follow me